Joi, 16 mai, secția de baschet a clubului Steaua București a ținut o conferință de presă prin intermediul căreia a lansat oficial programul „socios”, intitulat generic „Patron la Steaua”. Evenimentul a avut loc în Sala Regimentului de Gardă „Mihai Viteazu” din Capitală.
La conferință au participat președintele clubului Steaua, George Boroi, președintele Steaua Baschet, Virgil Stănescu, dar și două legende ale clublui roș-albastru: Miodrag Belodedici, câștigător al Cupei Campionilor la fotbal în 1986, respectiv Sorin Ardelean, baschetbalist care a câștigat ultimul trofeu național din palmaresul Stelei în 1991. Alături de cei patru s-au aflat antrenorul actualei echipe de baschet a Stelei, Mladen Jojic și președintele Federației Române de Arte Marțiale, Florentin Marinescu. De asemenea, la conferință au fost prezenți și patru suporteri implicați în proiectul „socios”.
Proiectul inițiat de Steaua Baschet are menirea de a lăsa fanii să se implice în conducerea echipei. Programul este lansat în premieră în baschetul românesc, deși în afară este adoptat de cluburi importante, printre care se numără Benfica Lisabona, FC Barcelona sau Real Madrid.
Conferința a fost deschisă de președintele clubului Steaua, George Boroi, care a făcut o prezentare generală a proiectului și a vorbit despre obiectivul principal al echipei de baschet, și anume promovarea în Liga Națională.
„Ne bucurăm că am reușit să aducem niște parteneri serioși în ceea ce privește secția de baschet. Proiectul va funcționa atâta timp cât la nivelul clubului sportiv funcționează un parterneriat cu membri cotizanți benevoli. Acest proiect este unul deosebit, pe care noi îl susținem, alături de clubul atletic de baschet. Avem un proiect de 4 ani și iată că după un an de zile, principalul obiect, cel de promovare, e destul de aproape. Să sperăm că vom reuși acest lucru. Ne dorim ca echipa de baschet să revină în prima ligă cu rezultate deosebite”, a declarat George Boroi.
Președintele Steaua Baschet, Virgil Stănescu, cel care a inițiat programul „socios”, a ținut să detalieze acest subiect.
„Este un program dedicat fanilor. Noi considerăm că fanii trebuie să facă parte din echipa noastră și să aibă experiența pe care o avem noi. Proiectul este unul de anvergură pentru că sunt atâția fani ai clubului Steaua pe care îi prețuim și încercăm, prin diverse modalități, să-i atragem alături de noi. Îi invităm alături de noi pe toți cei care vor să fie în familia Stelei și să aducem împreună performanța din nou la Steaua, și în secția de baschet. Mă bucur că avem alături de noi nume care au căpătat mult respect alături de Steaua”, a declarat Virgil Stănescu
Florentin Marinescu a susținut că acest proiect inițiat de Steaua Baschet ar trebui preluat în toate sporturile practicate în România: „Ceea ce am găsit acum la Steaua este o chestiune extraordinară. Mă gândesc că poate proiectul acesta va fi, pentru ceilalți, pentru alte sporturi, un început. Pentru că dacă nu vom face așa în toate sporturile, în România vom avea probleme majore cu sportul”.
La finalul conferinței, Miodrag Belodedici și Sorin Ardelean au primit câte un tricou personalizat din partea lui Virgil Stănescu. În timp ce tricoul fostului fotbalist era inscripționat cu 1986, an în care Steaua a cucerit Cupa Campionilor, cel al lui Ardelean avea scris numărul 1991, simbolizând anul în care clubul roș-albastru a cucerit ultimul titlu la baschet.
Pentru echipa de baschet a Stelei București urmează turneul semifinal al Ligii I. Formația din Capitală va juca trei partide în trei zile consecutive, împotriva Politehnicii Iași, a Concordiei Chiajna și mai apoi împotriva lui CSU Galați. „Este un penultim pas în atingerea obiectivului nostru de anul acesta. Sunt trei meciuri cu principalii candidați la promovarea în prima ligă”, a concluzionat Virgil Stănescu.










Leave a Reply