San Jose Sharks continuă să-i pună probleme campioanei en-titre, Los Angeles Kings, în semifinalele Conferinței de Vest din NHL. „Rechinii” au câștigat miercuri dimineață pe teren propriu, 2-1, ducând scorul general al seriei la 2-2.
Sharks nu i-a dat șanse prea mari lui Kings, reușind să conducă cu 2-0 după primele două reprize de joc, grație reușitelor lui Brent Burns și Logan Cotoure. Kings a replicat o singură dată, în ultima parte a meciului, prin Mike Richards.
În celălalt meci desfășurat miercuri dimineață, Boston Bruins a învins-o pe New York Rangers pentru a treia oară în semifinalele Conferinței de Est. Deși au avut 1-0 după primele două reprize de joc, newyorkezii au căzut în fața ofensivei „urșilor”, pierzând cu 1-2. Bruins conduc cu 3-0 la general și mai au nevoie de o singură victorie pentru a se califica în finala de conferință.










Leave a Reply