Cu o zi înaintea startului pregătirilor pentru barajul de calificare la Europenele din Serbia, în care vor întâlni Slovacia, pe 1 și 8 iunie, naționala feminină de handbal a țării noastre și-a aflat adversarele din grupa pentru Mondialele de anul viitor. Este vorba de Norvegia și Belarus, în grupa 6, primele meciuri fiind programate în zilele de 23 și 27 octombrie anul acesta. Vor fi șapte grupe, cinci cu patru formații și două cu trei, din care se vor califica la campionatele lumii din Ungaria și Croația primele două clasate. Cea mai tare grupă va fi a șaptea, unde vor juca Rusia, Germania și Macedonia.










1 Comment
cristian
27.05.2013 at 12:16Anul acesta, Serbia va organiza a 21-a editie a Campionatului Mondial de Handbal feminin, iar anul viitor va avea loc a 11-a editie a Campionatului European, gazduit de Ungaria si Croatia.