CSU Ploiești a profitat de ratările din ultimele trei minute ale echipei BC Mureș și a câștigat al cincilea meci al finalei Ligii Naționale, în fieful adversarei, cu 85-79 (41-48), preluând conducerea cu 3-2 la general. Formația gazdă s-a impus clar în primul sfert, 30-13, l-a terminat la egalitate, 18-18, pe al doilea, după care le-a pierdut pe următoarele, 20-30 și 11-14. Lituanianul Peciukas a restabilit egalitatea la 77, cu trei minute înainte de final, după ce Burlacu părăsise terenul în urma a cinci greșeli personale. Ciric a adus conducerea mureșenilor cu 79-77, ajungând la un total de 26 puncte dar, în continuare, echipa sa n-a reușit să mai înscrie. Ceskovic a ratat un coș de trei puncte, iar Miletic și Mohammed, de la ploieșteni, au stabilit scorul final. Tica (foto, cu mingea), 26 puncte, șapte recuperări, două pase decisive, a fost principalul marcator al învingătorilor, secondat de Burlacu, 13 și Mohammed, 13.
Partida cu numărul 6 se va juca luni, la sala din Brazi. Un nou succes al campioanei en-titre i-ar aduce un alt titlu, iar o victorie a mureșenilor ar prelungi suspansul până joia viitoare, când s-ar disputa confruntarea decisivă pe terenul câștigătoarei sezonului regulat.










Leave a Reply