Odată cu debutul BRD Năstase-Țiriac Trophy, românii au putut admira la București meciuri de tenis de calitate. Nici nu avea cum să fie altfel, având în vedere forma și locul în clasamentul ATP al tenismanilor prezenți la Arenele BNR. Spectacolul a fost garantat, atât pe teren, cât și în tribune.
Competiția a fost deschisă de mecurile din calificări, acolo unde România a avut șase reprezentanți. În ciuda susținerii de care s-au bucurat constant din partea publicului, patru dintre ei au fost eliminați încă din primul tur. Petru Alexandru Luncanu a pierdut cu Cecchinato, Tudor Șulea cu Flavio Cipolla, Patrick Ciorcilă cu Serghey Stakhovsky și Dragoș Dima cu Steve Darcis. Victor Crivoi a fost și el eliminat în turul secund de neamțul Mathias Bachinger. Ultima speranță a noastră la formarea unui trio românesc pe tabloul principal, Marius Copil, a părăsit prematur competiția, fiind învins de favoritul numărul unu al calificărilor, Serghey Stakhovsky, același care îl eliminase anterior pe Ciorcilă.
Primul tur al turneului a adus încă un rezultat negativ pentru noi. Adrian Ungur, beneficiar de wild-card, a fost eliminat de David Goffin la capătul unui meci în care a reușit să câștige doar patru game-uri. Astfel, singurul român rămas în competiție pe tabloul de simplu în momentul tipăririi revistei era Victor Hănescu, care a trecut în primul meci de cel care îl eliminase pe Crivoi în calificări, Mathias Bachinger.
La dublu, titlul pentru cea mai spectaculoasă pereche le revine lui Marius Copil și Gael Monfils. Deși nu au jucat decât un meci, fiind eliminați de Seppi și Troicki, cei doi au ridicat specatorii în picioare prin execuțiile lor. Marius a impresionat prin acuratețea și forța loviturilor, în timp ce Monfils a oferit o serie de momente desprinse parcă dintr-un meci demonstrativ: forehand din săritură, mingi trimise printre picioare și acorduri de chitară mimate folosind racordajul rachetei.
Celelalte perechi de dublu din care au făcut parte jucători români sunt Tecău/Mirnyi și Hănescu/Muller. Cei din urmă au trecut în primul tur de Malisse(Belgia) și Skupski (Marea Britanie). Horia, alături de partenerul său din Belarus, erau principalii favoriți ai competiției.
Vremea a fost de partea spectatorilor. Buletinele meteo anunțau șanse de ploaie, dar norii au ocolit Capitala pe parcursul primelor zile ale turneului. Deși competiția era încă în stadiu incipient, iubitorii tenisului au fost prezenți în număr relativ mare pe cele patru terenuri pe care aveau loc meciurile. Aceștia au aplaudat fiecare minge câștigată de românii din teren, dar și punctele spectaculoase făcute de adversari, dând dovadă de fair-play, cel puțin la acest capitol.
În schimb, a fost evident că publicul bucureștean nu este încă familiarizat cu o competiție de acest gen. Acest aspect reiese clar din frenezia cu care cei prezenți în tribună aplaudau greșelile neforțate ale adversarilor. După cum știm, această practică nu are ce căuta pe un teren de tenis, indiferent care este favoritul tribunelor. Un alt mare minus a fost prezența în tribune a unor spectatori nedemni de un sport nobil, cum este tenisul. De pildă, din tribune s-au auzit deseori glume cu tentă rasistă la adresa lui Gael Monfils sau a altor jucători de culoare.
Pentru cei care s-ar fi obosit să le citească și să le respecte, printre obligațiile spectatorului de tenis se numără închiderea telefonului mobil sau setarea sa pe profilul silențios. E lesne de anticipat că au fost numeroase cazuri în care unor persoane le-a sunat telefonul în timpul schimburilor. De asemenea, o altă obligație încălcată de unii dintre cei prezenți este aceea de a păstra liniștea și de a nu se deplasa în tribune în timpul meciului. Evident, numărul spectatorilor care s-au comportat adecvat a fost mult mai mare decât al celor menționați anterior, astfel că, per total, publicul a fost la înălțime. Sperăm totuși ca pe viitor procentul celor care își merită locul în tribune să atingă suta.










Leave a Reply