Rafael Nadal a câștigat al optulea Roland Garros din nouă participări, după ce l-a învins în finală pe compatriotul său, David Ferrer.
Nadal nu a lăsat niciun moment impresia că ar putea pierde partida. Spre deosebire de meciul din semifinale cu Djokovic, Rafa a jucat mai ofensiv, așteptând mai puțin greșeala adversarului. Totuși, momentele dificile în care acesta a fost înghesuit de Ferrer nu au lipsit. Aici și-au spus cuvântul loviturile sale preferate, passing shot-urile, pe care Nadal le-a executat perfect.
Campionul en-titre a intrat bine în meci și a câștigat primul set cu 6-3, după ce a reușit să facă trei break-uri și a pierdut o singură dată pe propriul serviciu. Setul secund a fost și mai dezechilibrat decât primul. Nadal s-a impus cu 6-2 și a dat impresia că nimic nu poate sta în calea obținerii celui de-al optulea titlu pe zgura pariziană. Această impresie a fost completată de prestația din setul trei, pe care Rafa l-a câștigat cu 6-3.
A fost cea mai dezechilibrată finală de la Roland Garros din 2008 încoace. Atunci, același Nadal îl învingea pe Roger Federer cu 6-1, 6-3, 6-0.
Astfel, Rafael Nadal doboară propriul record de trofee câștigate la Roland Garros, fiind urmat la două lungimi de legendarul Bjorn Borg, cu șase succese la Paris.
Foto: FFT.com










Leave a Reply