Andrei Nechita, liderul echipei țării noastre în Turul ciclist al României, s-a accidentat grav în timpul etapei a 4-a, care se desfășoară joi între Botoșani și Vaslui. Andrei a fost transportat de urgență la spitalul Sfântul Spiridon din Iași și este în afara oricărui pericol.
“Andrei Nechita are o comoţie cranio-cerebrală şi o contuzie a osului zigomat. Când am ajuns la locul căzăturii, pe coborârea de după căţărarea de la Copălău, era confuz, dar şi-a revenit destul de repede. Am decis să-l ducem la spital la Iaşi, la Sfântul Spiridon. Viaţa nu-i este pusă în pericol, dar s-a decis efectuarea unei tomografii computerizate, pentru că în astfel de situaţii există posibilitatea apariţiei unui hematom, fiind necesară depistarea rapidă a unei astfel de situaţii”, a declarat doctorul Jean Balotă pentru Agerpres.
Andrei a căzut de pe bicicletă în timpul coborârii de pe Copalău. La acel moment, câștigătorul din 2011 al Turului României se afla pe locul 27 în clasamentul general, la doar 1 minut în urma liderului cursei.
Etapa a treia a Turului ciclist al României, desfășurată miercuri între Bicaz și Botoșani, a fost câștigată de românul Eduard Michael Grosu, cu un timp de 4 ore, 47 de minute și 50 de secunde. Momentan, liderul clasamentului general este ucraineanul Vitaly Buts, în timp ce românul Sergiu Ciobanu se află pe poziția a opta.
FOTO: click.ro










Leave a Reply