July 14th, 201803384
Sibiul a fost plin si in aceasta vara de cicliști din toate colțurile lumii, veniți să participe la această competiție.
Ediția din acest an a Turului Ciclist al Sibiului a fost câștigată de Ivan Ramiro Sosa, un columbian de 21 de ani, de la pro-continentala Androni Giocattoli Sidermec. Și în 2017, la Sibiu, a...
May 10th, 201801131Atelierele Pegas lansează cel mai inovator sistem de bike sharing din România, Ape Rider powered by Pegas, un sistem de închiriere de biciclete prin aplicație mobilă și fără stații de parcare predefinite, urmând astfel trendul global de smart bike sharing, se precizează într-un comunicat remis Sport Profit.
Investiția în...
March 29th, 201801197
Foarte mulţi dintre noi nu ne trăim visele pentru că pur şi simplu nici nu îndrăznim să încercăm. Andrei este din categoria celor care au îndrăznit. Drumul către înalta performanţă în sport i-a fost frânt de o accidentare. Între timp a devenit arhitect, însă iubirea pentru sport nu a uitat-o, informează...
December 21st, 201702211
Foarte mulţi dintre noi nu ne trăim visurile pentru că pur şi simplu nici nu îndrăznim să încercăm.
Implantologul Sorin Găgeanu face parte din categoria celor care au îndrăznit.
Prin acţiunile lui din anul 2017 ne-a arătat cum a reuşit să–şi urmeze visul, dar şi cum a putut să–şi...
October 17th, 201701884Bicicletele Pegas sunt oficial și în zona de vest a capitalei, la Afi Cotroceni, într-un spațiu care să permită testarea bicicletelor și produselor în condiții reale, informează revista Sport Magazin.
Investiţia se ridică la 20.000 de euro, iar magazinul are aproximativ 20 metri pătrați, o terasă şi un depozit.
...
August 7th, 201701587Povestea implantologului Sorin Găgeanu, care străbate Europa pe bicicletă, a devenit subiect de documentar.
“Plimbarea cu bicicleta este o călătorie inițiatică spre interior, o cunoaștere profundă a fiecăruia. Am întâlnit o mulțime de oameni frumoşi, de locuri speciale, trăind experiențe de neuitat. Toate aceste...
May 18th, 201701400Dacă nu aţi avut ocazia să citiţi despre minunatele călătorii ale lui Jules Verne, vă invit să vă deconectaţi citind rândurile următoare ale doi temerari români care cuceresc Europa pedalând. În acest an, în intenția de a străbate Europa pe bicicletă, Sorin Găgeanu și Andrei Rozescu au reușit să facă Sardinia –...
March 27th, 201701273După ce a făcut Turul Marii Britanii și a străbătut Belgia pe bicicletă, românul Sorin Găgeanu și-a propus o nouă destinație în acest an. În 2015, implantologul Sorin Găgeanu a pedalat pe bicicletă 1400 km pe ruta Bruxelles – Malmo. Pentru asta el a traversat 5 țări în 15 de zile, după ce a călătorit cu 2 avioane,...
September 6th, 201601707Singurul campion paralimpic din istoria României a plecat optimist spre Rio de Janeiro, cu gândul să aducă o nouă medalie de aur pentru tricolor. Novak speră ca un eventual succes al său să amplifice sportul paralimpic în țară la nivelul celor din țările dezvoltate economic.
Ajuns la 40 ani, Eduard Carol Novak va fi...
August 18th, 201601133Tranzitia Romaniei catre economia de piata s-a resimtit puternic si in sport. Bugetul de stat alocat acestui domeniu a scazut de la un an la altul dupa Revolutie, iar cluburile au fost nevoite sa se descurce prin fortele proprii. Managementul si marketingul sportiv au castigat tot mai mult teren, iar oamenii cu deschidere spre nou, care...
July 7th, 20160949Turul Ciclist al Sibiului 2016 are categoria superioară UCI 2.1 și se va desfășura în perioada 6–10 iulie. În primul rând au revenit la Sibiu galonatele echipe procontinentale Androni Giocattoli Sidermec, Southeast Pro Cycling și Vini Fantini Nippo, care va lupta și în acest an pentru a-l plasa într-o poziție de top pe...
January 20th, 20160916România va avea un reprezentant în cursa de ciclism a Jocurilor Olimpice, proba masculină de șosea fond, pentru a doua oară consecutiv în istoria recentă. Uniunea Ciclistă Internațională a anunțat locurile obținute în urma algoritmului aplicat, iar țara noastră are repartizat un loc în proba menționată, care se...
September 14th, 201501054Ultima etapă a ediției cu numărul 70 a Turului Spaniei, încheiată cu un circuit de 58 kilometri pe străzile Madridului, a revenit unuia dintre favoriții la tricoul liderului, John Degenkolb-Giant Alpecin, cronometrat în 2h34,13. El i-a întrecut la sprint pe Danny van Poppel-Trek Factory Racing, Jean Pierre Drucker-BMC ș.a....
September 12th, 20150875Runda cu numărul 20 din Turul Spaniei, San Lorenzo de El Escorial-Cercedilla, a revenit, după o evadare solitară de 117 kilometri, lui Ruben Plaza Molina-Lampre Merida, 35 de ani, care a mai câștigat o etapă în Marea Buclă și una acum doi ani în Vuelta. Aflat într-o evadare de 20 de rutieri, spaniolul s-a desprins pe penultima...
September 11th, 20150789Antepenultima etapă din Turul Spaniei a avut din nou un câștigător după o evadare, francezul Alexis Gougeard-AG2R La Mondiale, cronometrat după 204 kilometri în 4h18,20. Sosit cu primul grup al plutonului, la 16,18 (!) minute, olandezul Tom Dumoulin-Giant Alpecin, nu numai că a rămas cu tricoul roșu al liderului, dar și-a...