Unul dintre cei mai de succes antrenori români de fotbal, Mircea Lucescu, împlineşte astăzi 68 de ani. În prezent, Lucescu este antrenorul lui Şahtior Doneţk încă din 2004, dar a fost pe banca tehnică a mai multor formaţii: Corvinul Hunedoara, naţionala României, Dinamo Bucureşti, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid Bucureşti, Inter Milano, Galatasaray şi Beşiktaş. De asemenea, Lucescu a fost şi un fotbalist de succes, jucând pentru naţionala României de 70 de ori între 1966 şi 1979. El a făcut carieră pentru Dinamo Bucureşti, Ştiinţa Bucureşti şi Corvinul Hunedoara.
Astăzi, conducerea clubului ucrainean a ţinut să îi ureze “La mulţi ani” lui Mircea Lucescu, în numele milioanelor de suporteri. “Sub conducerea domnului Lucescu, echipa noastră a câştigat în 2009 Cupa UEFA, a devenit de 7 ori campioană a Ucrainei, de 5 ori a câştigat Cupa Ucrainei. Datorită talentului său, au fost descoperiţi mulţi jucători şi clubul nostru a devenit cel mai bun din Ucraina şi unul dintre cele mai respectate din Europa. În numele milioanelor de fani ai Şahtiorului îi dorim antrenorului nostru sănătate, răbdare şi mulţi ani la conducerea clubului nostru. La mulţi ani Mister Lucescu”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul clubului ucrainean.
De asemenea, echipa Sport Revolution ţine să îi ureze un sincer “La mulţi ani” lui Mircea Lucescu!
FOTO: sport.bzi.ro










Leave a Reply