Mugur Saranciuc, antrenorul secţiei de haltere de la CSM Bistriţa, club la care este legitimat halterofilul Răzvan Martin, depistat pozitiv la un control anti-doping efectuat după Campionatul European de la Tirana, susţine că elevul său este nevinovat şi crede că totul este o înscenare pusă la cale de cei care vor răul sportului românesc. Mai mult decât atât, Saranciuc e de părere că Martin are puterea să revină şi să concureze pentru România la Jocurile Olimpice din 2016.
“Răzvan a plecat din ianuarie la lotul naţional şi nu a mai venit la club de atunci. Nu pot să-mi dau seama cum a ieşit pozitiv. Eu nu cred că luat nicio substanţă interzisă pentru că el a fost educat să concureze corect şi să nu trişeze. Înainte de Europene a fost controlat şi de ANAD şi de WADA (Agenţia Mondială Anti-Doping). Eu susţin că nu era capabil să ia un asemenea medicament interzis. Noi suntem alături de Răzvan în continuare şi suntem convinşi că va concura şi la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016”, a spus Mugur Saranciuc pentru “Sport Revolution”.
FOTO: sportulbistriţean.ro.










Leave a Reply