Ana Maria Brânză a vorbit pentru Sport Revolution despre prestația de la Campionatul Mondial de scrimă de la Budapesta, atât la individual, cât și pe echipe.
Multipla campioană europeană și mondială a precizat că nu are regrete referitor la eliminarea din sferturile probei de spadă individual: “Nu sunt dezamăgită. Într-adevăr, am plecat cu gândul la podium, însă mă gândesc că nu a fost momentul acum și că acel moment va veni și pentru individual.”
Ana a avut numai cuvinte de laudă la adresa colegelor sale din echipa care a obținut bronzul: “Rezultatul echipei este mult mai valoros decât o arată medalia de bronz. Eu consider că ne-am depășit condiția. Fetele s-au comportat excepțional, am câștigat și am pierdut în echipă. Niciuna dintre noi nu a ieșit în evidență și de aceea mă bucur atât de mult pentru această medalie, medalia unei echipe!”
Brânză surprinde afirmând că un Campionat European este mai dificil decât unul Mondial: “Marile puteri în scrimă sunt concentrate în Europa, din afara ei doar China, Coreea de Sud și SUA au început să pună probleme. Din punctul meu de vedere, un Campionat European este mai greu din pricina faptului că sistemul competițional este diferit și fiecare trăgător trebuie să treacă prin calificări.”
FOTO: frscrima.ro










Leave a Reply