La sfârșitul ultimei luni de primăvară s-a desfășurat la Piatra Neamţ o nouă etapă a Festivalului Naţional al Majoretelor, organizat de Federaţia Română Sportul pentru Toţi, în colaborare cu A.J.S.P.T. Neamţ şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Neamţ.
La acest eveniment au fost invitați reprezentanți ai unităților școlare și sportive din toată ţara şi judeţul Neamţ, participând în total 13 echipe la categoria 6-7 ani (grădiniţe). Locul I a revenit gazdelor; echipa „Ministars“ de la Asociaţia Sportiv – Cultural Artistică „Pinochio“ din Piatra Neamţ, condusă de îndrumătoarea Liliana Simion, a fost urmată în clasamentul categoriei respective de reprezentantele grădiniţei pietrene „Cristos Rege“ (îndrumător Iulia Panaite). La categoria cadeţi (clasele I-IV), câştigătoare au fost reprezentantele echipei „Stars“, de la acelaşi club „Pinochio“ şi pregătite de îndrumătoarele Liliana Simion şi Elena Cordun. Locul II a revenit echipei „Boom Boom“ aparţinând Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Pantelimon (Ilfov), condusă de îndrumător Maricela Alexa. La mare luptă pentru locurile fruntaşe ale podiumului au fost şi fetele din echipa „Ritmic“ aparţinând Şcolii Nr. 3 din Piatra Neamţ, pregătite de îndrumător Lăcrămioara Corfă.
Organizatorii acestui festival au oferit tuturor concurentelor cupe de participare, tricouri, diplome, iar ocupantelor podiumului, medalii. Felicitări tuturor instituţiilor care au sprijinit logistic realizarea cu succes a acestei acţiuni!
FOTO: Sport4All.
* Articol publicat în numărul 40 (iulie) al revistei Sport Revolution










Leave a Reply