CSU Asesoft Ploiești a pierdut cel de-al patrulea meci din cadrul grupelor EuroCup în deplasare în fața israelienilor de la Hapoel Ierusalim.
Ploieștenii au fost foarte aproape de a produce o nouă surpriză, după ce în prima etapă au învins una dintre marile favorite, Khimky Moscova. În Israel, Asesoft a condus în mai multe rânduri și ar fi putut obține chiar victoria, însă baschetbaliștii lui Hapoel s-au mobilizat mai bine pe final și s-au impus la limită, 82-80.
Astfel, CSU Ploiești ocupă locul patru din șase echipe cu două victorii și două înfrângeri, însă nu a apucat până acum să evolueze cu lanterna roșie, Lukoil Academic, pe care o va întâlni etapa viitoare. În fața ploieștenilor se află, cu câte trei victorii și o înfrângere, Piniar Karsiyaka, Khimky Moscova și Hapoel Ierusalim.
FOTO: fanatik.ro










Leave a Reply