Horia Păun, Anton Netolizchi şi Petre Brănişteanu sunt cei trei candidaţi în cursa pentru preşedinţia Federaţiei Române de Baschet. Alegerea noului preşedinte al forului sportului de sub panou va avea loc în data de 2 decembrie. Unul dintre cei trei foşti baschetbalişti va ocupa locul lăsat liber de Carmen Tocală, detaşată la Ministerul Tineretului şi Sportului. În prezent, Federaţia Română de Baschet este condusă de secretarul general Dan Berceanu.
Atât Păun, cât şi Netolizchi şi Brănişteanu, sunt foşti jucători ai echipei Steaua Bucureşti. În timp ce Netolizchi şi Brănişteanu au câte 10 titluri naţionale în palmares, Păun este dublu vicecampion şi are în palmares şi o Cupă a României. La ora actuală, Păun este managerul general al Federaţiei Române de Baschet, Netolizchi este vicepreşedintele aceluiaşi for, iar Petre Brănişteanu este fost preşedinte al clubului CSM Bucureşti.
Candidaturile celor trei au fost validate de Comisia de Validare a Candidaților propuși pentru Adunarea Generală de Alegeri din data de 2 decembrie.
Potrivit site-ului FRB, pentru cele două funcţii de vicepreşedinte al federaţiei candidează Mircea Cristescu, preşedinte executiv la U-BT Mobitelco Cluj, comisarul federal Marius Florinel Marinescu, antrenorul federal Alina Daniela Moanță și baschetbalistul Virgil Stănescu, actual preşedinte al clubului Steaua CSM Eximbank.
Pentru funcția de membri în Biroul Federal (10 locuri) sunt opt candidați ca reprezentanți ai juniorilor (4 locuri), Daniel Calancea, Gabriel Clapon, Florin Alin Covaciu, Florin Nini, Tiberiu Ondreikovics, Zoltan Csaba Safar-Gângu, Cătălin Viorel Tănase și George Silviu Trif, șapte la reprezentanți ai seniorilor (4 locuri), Dragoș Mircea Barbu, Nicușor Căprărescu, Mircea Cristescu, Oliver Horațiu Floca, Vasile Petru Gîlcă, Constantin Dănuț Moraru, Șerban Traian Sere, și șapte ca reprezentanți din afara structurilor afiliate FRB (2 locuri), Mihai Constantin Șerban Aldea, Ion Antonescu, Mihail Caraion, Aurora Cristina Dragoș, Marius Florinel Marinescu, Alina Daniela Moanță și Florian Liviu Puicu.
Pentru funcția de președinte al Comisiei de Apel candidează Florin Norocel Petroșel, iar pentru Comisia de cenzori, Marian Leon.
FOTO: Federaţia Română de Baschet










Leave a Reply