Ana-Maria Brânză, campioană europeană și vicecampioană olimpică la scrimă, a lansat un proiect inedit prin care dorește să strângă bani pentru copiii bolnavi de autism.
Campania “Aleargă cu Ana-Maria Brânză” presupune, după cum îi spune numele, o cursă de alergare alături de Brânză la care poate participa orice doritor. Noutatea este dată de faptul că această cursă va avea loc în preajma zilei de naștere a campioanei, dorința ei fiind ca banii cheltuiți pe un eventual cadou să fie donați. Scopul Anei este strângerea de fonduri pentru proiectul “Căsuța piticilor cu autism”, demarat de Asociația pentru Intervenție Terapeutică în Autism. Alături de spadasină vor alerga Mihai Covaliu, Alina Dumitru, Monica Iagăr, Ionuț Iftimoaie și Virgil Stănescu. Evenimentul are loc duminică, 24 noiembrie, la ora 10:00, în Parcul Tineretului din capitală.
Pe site-ul oficial al campaniei (www.aleargadeziuata.ro), doritorii se pot înscrie pentru a își serba ziua de naștere într-un mod asemănător alături de Ana-Maria Brânză sau, în cazul în care ea nu poate fi prezentă, alături de un alt fost sau actual mare sportiv “delegat” de ea. Cauza pentru care se va alerga va fi aleasă de fiecare sărbătorit în parte, în fiecare săptămână, timp de un an.
Ne înclinăm în fața acestei frumoase inițiative a campioanei noastre, Ana-Maria Brânză, și îi dorim mult succes!
FOTO: aleargadeziuata.to










Leave a Reply