Sâmbătă, în ultima sâmbătă a lunii februarie, la Izvorani, se va da startul celei de a III-a ediţii WinterTri Challenge, un concurs-antrenament, cu un format adaptat sezonului rece. Evenimentul se va desfăşura în cadrul Complexului Olimpic Sydney 2000. Acest eveniment deschide sezonul competiţiilor de triatlon în România.
Concursul va începe cu proba de alergare, va continua cu cea de bicicletă, iar finalul va fi în bazinul olimpic acoperit (după parcurgerea celor 500 metri de înot). Traseul de alergare este 100% off-road, pe poteci, drum forestier şi drum pietruit, iar cel de bicicletă este pe asfalt. Probele în care se vor întrece participanţii sunt următoarele: triatlon – 5.5km alergare, 12km bicicletă, 500m înot, individual şi ştafetă; duatlon – 5.5km alergare, 12km bicicletă, 3km alergare (pe pistă), individual şi ştafetă, anunţă organizatorii.
La start sunt aşteptaţi peste 500 de participanţi, de la copii până la vârstnici, iar peste jumătate dintre cei înscrişi se află la primul lor triatlon. La final, toţi participanţii vor fi răsplătiţi cu medalii, iar cei mai rapizi vor fi recompensaţi cu premii, cupe şi diplome. Pentru cei care au participat la primele două ediţii, cea din acest an oferă un bun prilej de a redescoperi bucuria participării la un triatlon de iarnă şi de a-şi depăşi încă o dată propriile limite. Pentru cei care vor face primul lor triatlon, principala miza pe care trebuie să şi-o stabilească este aceea de a se simţi bine şi de a savura fiecare minut al cursei (prin bază, pădure şi bazin).
FOTO: Smart Atletic










Leave a Reply