Ion Mateescu, unul dintre cei mai importanţi oameni din angrenajul Federaţiei Române de Handbal, principalul strateg al unor nereguli comise la alegerile din 10 februarie, pe care le-am semnalat aici, a primit mai multe funcţii în noua structură federală, ceea ce demonstrează că acesta este răsplătit din plin pentru jocurile de culise făcute înainte de scrutinul propriu-zis.
Astfel, Ion Mateescu, ales de Adunarea Generală ca membru în Consiliul de Administraţie, dar şi în Comisia de Observatori, a fost recompensat cu funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale de Competiţii, reiese din noua organigramă a federaţiei. De altfel, Mateescu este obişnuit cu poziţiile înalte din FR Handbal, ţinând cont că şi în mandatul lui Cristi Gaţu a fost preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitri si al Comisiei de Competiţii.
FOTO: Sport Revolution










Leave a Reply