Echipa de baschet feminin Univ. Goldiş ICIM Arad a câştigat Cupa Romaniei, după ce a învins în Sala Sporturilor din Târgovişte, pe ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe cu scorul de 67-61 (15-17, 21-13, 15-11, 16-20). Acesta a fost a doua Cupă a României câştigată de arădence, după cea din 2011. Cea mai buna jucatoare a finalei Samantha Prahalis, care a reuşit 26 de puncte pentru echipa din Covasna. De la ICIM, cea mai bună jucătoare a fost Engelman, care a reuşit 19 puncte.
“Toată echipa a muncit enorm pentru acest succes, le felicit pe fete şi ne bucurăm nespus pentru acest trofeu. Nu este deloc uşor să joci într-un interval atât de scurt două turnee finale şi să vii la FINAL 4 Cupa României după ce ai pierdut finala în FINAL 4 Ligii Europei Centrale!”, a spus antrenorul ICIM-ului, spaniolul Jose Araujo.
În finala mică s-au confruntat CSM Târgovişte cu CSBT Alexandra, iar echipa dâmboviţeană s-a impus cu 97-67 (35-8, 19-25, 26-13, 17-21), terminând competiţie pe locul al treilea.
FOTO: tvr.ro










Leave a Reply