“Wings for Life” este o fundaţie non-profit care îşi doreşte să găsească un remediu traumatismelor coloanei vertebrale. Printre ambasadorii acestei fundaţii în ţara noastră se numără Mihaela Rădulescu, Dani Oţil, Toma Coconea şi Andrei Roşu.
Pentru a înţelege mai bine cu ce probleme se confruntă o persoană imobilizată, Mihaela Rădulescu şi-a petrecut o zi în scaunul cu rotile. Alături de ea a fost George Baltă, fostul rugbist rămas imobilizat într-un scaun cu rotile încă din 2006, când a suferit un accident în timpul unui meci, care i-a afectat coloana.
“A fost foarte greu. Mai greu decât m-aş fi aşteptat. Şi te gândeşti că se poate întâmpla oricui, oricând. Ar trebui să ne gândim mai bine că fiecare dintre noi poate ajunge într-un scaun cu rotile. O clipă de neatenţie, un accident banal, te poate duce aici cât ai clipi. Dintr-un scaun cu rotile ţi se schimba total percepţia, dimensiunea, trăirile, totul trebuie redimensionat”, a spus Mihaela la finalul zilei.
Pe parcursul zilei, George a supus-o pe Mihaela la diverse provocări. “Cea mai mare provocare a fost în bucătărie. Am încercat să prepar o banală omletă pe care o fac în fiecare dimineaţă, însă de această dată a fost cel mai dificil. Tigaia, care era într-un dulap suspendat la care am ajuns cu greu, uleiul încins care era la nivelul feţei, legumele pe care a trebuit să le tai pe un tocător aflat pe picioarele mele, condimentele la care am ajuns folosind o spatulă… A fost foarte greu, credeţi-mă. Iar dacă nu mă credeţi, încercaţi şi voi”, a mai adăugat Mihaela.
Această experienţă este doar un prolog al evenimentului care va avea loc pe 4 mai 2014, ora 13:00 (ora României), când mii de alergători din peste 35 de locaţii de pe 5 continente vor lua startul într-o cursă care nu are distanţă fixă: „Wings for Life World Run”. Printre alergători se vor număra şi ambasadorii evenimentului din România, ale căror nume au fost menţionate mai sus.În Capitală, startul se va da în zona Pantelimon, iar traseul va continua pe DN3 – DN3A, pe ruta Bucureşti – Feteşti.
Se estimează că 3,000,000 de oameni din întreaga lume se confruntă cu afecţiuni ale măduvei spinării. În fiecare an, aproximativ 130,000 de persoane sunt implicate în accidente care le afectează măduva spinării, urmate de paralizie – majoritatea persoanelor sunt victime ale unui accident rutier. Iniţiativele de cercetare în această direcţie aparţin în mare parte organizaţiilor private.
Fiind o organizaţie non-profit, Wings for Life se bazează pe ajutor şi donaţii pentru a strânge fonduri care să susţină proiectele de cercetare. Wings for Life foloseşte garantat 100% din donaţiile primite pentru a fi folosite în proiectele de cercetare.
Cei care doresc să ia parte la evenimentul de pe 4 Mai 2014, se pot înscrie până pe 20 aprilie 2014 pe www.wingsforlifeworldrun.com.
FOTO: Wings for Life










Leave a Reply