În perioada 25-27 martie, Fundația de Arte Marțiale Nippon Seibukan, al cărei președinte este Robert Manole, a organizat cea de-a doua ediție a regalului de Arte Marțiale Japoneze intitulat Kensa Kikan. Stagiul-seminar s-a desfășurat în Complexul Sportiv ”Banu Sport” din Timișoara, grație eforturilor de organizare depuse de vicepreşedintele Fundaţiei, Bogdan Alic. Dumnealui a fost cel care ne-a oferit, la încheierea stagiului, o privire de ansamblu asupra celor trei zile de eveniment.
”Anul acesta ne-am bucurat de prezența a 160 de practicanți de arte marțiale din țări precum Japonia, Spania, Ungaria, Serbia și, evident, România. Deși delegația țării noastre a fost cea mai numeroasă, țin să remarc și prezența maghiarilor, care au fost peste 30”, a declarat Bogdan Alic pentru Sport Revolution.
Vicepreședintele FAMNS a susținut că toți cei prezenți s-au declarat încântați: ”Am primit reacții foarte bune din partea celor prezenți. Este o dovadă că evenimentul a fost organizat mai bine decât primul, pe care l-am susținut în urmă cu doi ani”
Bogdan Alic a vorbit puțin și despre programul celor trei zile de Kensa Kikan: ”Vineri, am avut antrenamentele de centuri negre. Sâmbătă, am avut două sesiuni de antrenamente, fiecare de câte patru ore, una dimineața și una după-amiaza. Duminică, au fost alte două ore de antrenament, urmate de două examene de grad și de demonstrații. Din cele două demonstrații ale României, una a fost a noastră, a organizatorilor”
Evenimentul de la Timișoara a fost marcat și de o demonstrație inedită, susținută de sportivii nevăzători ai clubului Sakura. ”Punctul forte al evenimentului a fost demonstrația celor de la Sport Grup Sakura din Târgu Mureș, care au incapacitate de vedere. Ei ne-au demonstrat că artele marțiale nu au niciun fel de limită! Țin să îi mulțumesc pe această domnului președinte al clubului, Adrian Belean”, a conchis Alic.
Echipa Sport Revolution a fost alături de proiectele Fundației de Arte Marțiale Nippon Seibukan încă de la început și speră ca Kensa Kikan să devină un eveniment de tradiție pentru artele marțiale din România! Mult succes organizatorilor!
FOTO: Nippon Seibukan










Leave a Reply