Tenismenul român Victor Hănescu, ocupant al locului 93 în clasamentul ATP la simplu, a trecut cu scorul de 6-3, 4-6, 6-3 de spaniolul Carreno-Busta (locul 60 ATP), în meciul de joi, 1 mai, din cadrul turneului masculin de la Oiras (Portugalia), calificându-se în sferturile de finală ale competiţiei.
Hănescu (32 de ani) a câştigat meciul contra ibericului de 22 de ani după două ore şi 10 minute de joc, timp în care şi-a asigurat primul set, l-a pierdut pe al doilea, dar a revenit în joc şi a câştigat partida în setul decisiv, printr-un dublu-break. A fost pentru prima oară când cei doi s-au întâlnit într-un meci de turneu ATP. După această reuşită, sportivul român va fi recompensat cu 45 de puncte ATP şi 12.565 de euro.
În partida din sferturi, programată pentru ziua de vineri, 2 mai, Hănescu îl va înfrunta pe portughezul Gastao Elias (23 de ani), ocupant al poziţiei a 179-a în clasamentul ATP la simplu. Elias a acces în această fază a competiţiei, dispunând în trei seturi spaniolul Guillermo Garcia-Lopez (locul 39 ATP). În acest an, românul a mai jucat sferturile de finală de la Doha şi Casablanca, însă a fost învins în ambele.
Turneul de tenis ATP de la Oeiras este dotat cu premii totale în valoare de 426.605 de euro şi este inclus în calendarul ATP, din anul 1990. Nume “grele” ale tenisului profesionist, precum Federer, Djokovic, Wawrinka sau Nalbandian, au câştigat, de-a lungul timpului, această competiţie.
sursa foto: “epochtimes-romania.com”









Leave a Reply