Revenită de curând pe planșă, după ce a dat naștere unei fetițe, spadasina Simona Gherman a reușit să acceadă pe podiumul unei etape de Cupă Mondială. Sportiva a ocupat locul trei la Grand Prix-ul de la Havana (Cuba), punând capăt unei perioade de 804 zile în care nu a avut contact cu podiumul unei competiții de acest nivel, informează Federația Română de Scrimă.
Spadasina antrenată de Octavian Zidaru a trecut de calificări în cursul zilei de joi, iar vineri le-a eliminat de pe tabloul principal pe Violetta Kolobova (Rusia), Mingfang Ying (China), Alexandra Ndolo (Germania), Mara Navarria (Italia), dar a fost învinsă de Hao Jialu (China). Pentru prestanța din Cuba, Simona a primit 30 de puncte în clasamentul Cupei Mondiale.
Celelalte două sportive românce prezente la Havana, Ana Maria Brânză și Simona Pop, nu au avut un parcurs la fel de bune. Ana Maria a ocupat locul 9, iar Simona s-a oprit pe tabloul de 32.
Simona Gherman este dublă campioană mondială pe echipe, triplă campioană europeană pe echipe și campioană europeană la individual în 2012. Cea mai bună clasare a ei în clasamentul Federației Internaționale de Scrimă este locul 5, care i-a permis calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, unde s-a oprit în sferturile de finală.
FOTO: FR Scrimă










Leave a Reply