În weekend-ul 7-8 iunie, echipa Top Cross TCS a făcut deplasarea la etapa de Campionat Est European de motocross, programată la Buzău. Din păcate, incidentul, căruia i-a căzut victimă un pilot bulgar care s-a dezechilibrat imediat după start şi şi-a prins piciorul în roata din spate a concurentului din Republica Moldova, Mihai Cociu, a condus la retragerea sportivilor bulgari din competiţie şi la anularea etapei. Din fericire, după momente de coşmar şi o vizită la spital, pilotul bulgar a scăpat nevătămat.
Implicat în organizarea Motocross CUP, singura competiţie privată de motocross a României, Adrian Răduţă este rezervat în declaraţii şi nemulţumit că nu a reuşit să facă ceea ce îi place mai mult: să piloteze o motocicletă de cross.
“Din punct de vedere sportiv, la Buzău nu s-a întâmplat nimic. M-am aliniat la start foarte motivat, concentrându-mă să îmi îmbunătăţesc timpii pe care i-am scos în calificări. Din păcate, după o foarte mare pauză în urma desfăşurării etapelor de Campionat European, clasele 65 şi 85 cc, circuitul a fost udat, dar acest lucru s-a făcut defectuos. S-a creat o peliculă de noroi foarte alunecos în primele viraje şi pe aterizările trambulinelor, locuri pe care piloţii le abordează cu viteză foarte mare. Dacă circuitul, care este unul foarte frumos de altfel, ar fi fost întreţinut şi pregătit corespunzător înaintea cursei, acest lucru nu s-ar fi întâmplat. Nu s-au efectuat reparaţii şi unghiurile decolărilor au rămas stricate de la cursa anterioară. Nu aş fi avut o probleme cu gropile, cu iarba dar să abordezi nişte aterizări pe care nu poţi merge nici în picioare din cauza a cât de alunecoase sunt, este foarte periculos. A urmat apoi incidentul imediat după start, şi anularea cursei de est-european”, povesteşte Adrian Răduţă.
Concluziile le trage tot pilotul român: “Dezamăgirea este foarte mare. A fost o altă cursă organizată în România, care s-a încheiat cu retragerea delegaţiei de sportivi bulgari. Este al treilea sau patrulea an în care se întâmplă acest lucru, iar bulgarii sunt sportivi şi organizatori cu experienţă, să nu uităm de etapa de Campionat Mondial de Motocross care are loc la Sevlievo”.










Leave a Reply