Jucătoarea de tenis Andreea Mitu, numărul 214 WTA, s-a calificat în premieră pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, care debutează luni, 23 iunie, la Londra. Andreea a învins-o în ultimul tur preliminar pe americanca Irina Falconi, jucătoare mai bine clasată (173 WTA), scor 6-2, 6-7 (0), 6-2.
În calificările de la Londra, românca a mai trecut de alte două jucătoare: Luksika Kumkhum (Thailanda), favorită numărul 12 în calificări şi locul 126 mondial, scor 4-6, 6-3, 6-4, şi americanca Sachia Vickery, locul 186 WTA, pe care a învins-o în două seturi, 7-5, 7-6 (8).
Pentru calificarea pe tabloul principal, Andreea Mitu va primi 40 de puncte WTA şi un cec în valoare de 27.000 de lire sterline (aproximativ 45.000 de dolari), circa o treime din câştigurile totale pe care le-a înregistrat în tenis până la momentul de faţă (133.000 de dolari). Din palmaresul Andreei mai fac parte opt titluri ITF la simplu şi tot atâtea la dublu. Cea mai bună clasare din cariera ei a fost locul 163, pe care a ajuns în februarie 2013.
Andreea Mitu este cea de-a şasea sportivă care va reprezenta România pe tabloul principal de la Wimbledon, după Simona Halep (locul 3 WTA), Sorana Cîrstea (29), Monica Niculescu (65), Irina-Camelia Begu (80) şi Alexandra Cadanţu (84).
FOTO: zimbio.com










Leave a Reply