Forță, echilibru, rezistență, exercițiu și pumni de fier! De aceste atuuri are nevoie un sportiv care a ales să practice boxul. Pentru a rezista în unul dintre cele mai periculoase și grele sporturi din lume, trebuie să fii pregătit atât fizic, cât și psihic. Sportivii din cadrul secției de box a Clubului Sportiv Olimpia București sunt pregătiți și îndrumați, astfel încât să reziste tuturor provocărilor care apar, să țină piept adversarilor și să persevereze pentru a obține cele mai bune rezultate.
Robert Băeatu este coordonatorul secţiei de box și lucrează împreună cu tatăl său, Ștefan Băeatu, maestru emerit al sportului și boxer de excepție al anilor ’70. Cei doi sunt sprijiniți sub formă de voluntariar de către foștii mari pugiliști, Mitică Boțe și Marian Leondraliu, care a ramas în istorie pentru meciul de poveste de la mondialul de box din ’95, când a dat de pământ cu Mayweather. A fost o perioadă încărcată de evenimente, după cum ne-a mărturisit antrenorul Robert Băeatu: „Anul acesta, începând cu luna februarie am fost numit antrenor coordonator al lotului național de juniori. Din fericire pentru CS Olimpia, avem și doi sportivi care sunt componenți ai acestui lot, Cristian Drăgan – categoria 52 kg și Claudiu Gheorghe, categoria 57 kg. Cei doi sportivi au obținut rezultate foarte bune atât anul trecut, cât și anul acesta, sunt multiplii medaliați la campionatele naționale, începând cu anii 2011. După ce am preluat lotul, prima deplasare am avut-o în Republica Moldova, unde am reușit să obținem două locuri I, unul prin Claudiu Gheorghe. A fost un turneu de verificare și selecție, unde cei doi sportivi au confirmat. A urmat finala Campionatului Național, unde am avut doi finaliști. Ambii au disputat cel puțin trei meciuri, Claudiu chiar patru, câștigându-le și astfel devenind campion național al României la 57 de kg. Cristian a obținut locul doi, după un meci foarte disputat în finală”.
La această secție găsim oameni capabili și motivați să scrie istorie cu pumnii de fier. „La lotul național mi-am desemnat un colectiv tehnic format din antrenori tineri, din noua generație, iar rezultatele încep să apară. Am o colaborare foarte bună cu CSA Steaua București, avem sportivi cu care lucrăm împreună și care au aparținut secției noastre, iar ulterior s-au transferat la ei, deoarece le-au oferit condiții mai bune. Unul dintre aceștia este Alberto Calotă, devenit pentru a doua oară campion național, dar din păcate nu pentru culorile clubului nostru. Îmi pare rău să o spun, însă acești copii nu beneficiază de o indemnizație de efort, de premieri… ci doar de banii pentru deplasările la campionatele naționale. Cred că pentru copiii care reprezintă viitorul sportului românesc ar trebui găsite resurse. Mă pun în pielea lor, ei muncesc, fac antrenamente zilnic, au rezultate, fac sacrificii și se abțin de la unele bucurii ale copilăriei, însă nu sunt răsplătiți așa cum ar fi firesc. Sunt încă la vârsta când fac totul de plăcere și vreau să îi motivez spre înalta performanță. În urma unei discuții cu cei din conducerea Olimpiei, ne-am gândit la un proiect care prevede crearea unui centru de excelență în cadrul complexului Valerian Prescurea. Ne bazăm și pe sprijinul Primăriei Sectorului 4 și venim cu rugăminți și doleanțe la domnul primar pentru a ne ajuta cu sportivii care provin dintr-un mediu social modest. Cred că sportul este singurul motiv care îi determină pe acești copii să nu apuce alte căi. Încercăm să îi aducem aici pentru a-i integra în viața socială”, ne-a explicat coordonatorul boxerilor.
În prezent, CS Olimpia are peste 20 de sportivi legitimați, cadeți, juniori și tineret. La nivelul tineretului, clubul se mândrește cu doi sportivi de perspectivă, membri ai centrului olimpic de tineret: „Laurențiu Bîrneață – categoria 80 kg este campionul României la juniori 2013, iar Sorin Pănoiu este multiplu medaliat. Așa cum am procedat cu cei doi, încerc să îi încadrez și pe juniori în regim de pregătire centralizată la cele două centre olimpice de la noi din țară. Este dureros că nu putem susține seniorii, dar până la urmă, meseria noastră este să creăm, iar dacă reușim și înalta performanță, am fi pe deplin mulțumiți. Pe parcursul activității noastre ne-au ajutat oameni iubitori de box, cum ar fi părinții sportivilor cărora le mulțumesc pe această cale. Dacă ai rezultate, rămâi cu un nume, gloria sportivă este mai prețioasă decât motivarea financiară sau meritele cu care ești răsplătit. Boxul este un sport dur și suntem obișnuiți să ne luptăm pe toate planurile. Așa am învățat de mic și așa le transmit și copiilor”, a conchis Robert Băeatu.
FOTO: Alexandra Carpen










Leave a Reply