Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, cap de serie numărul 6 , a câştigat, sâmbătă, turneul de la Wimbledon, impunându-se în finala jucată împotriva canadiencei Eugenie Bouchard, a 13-a favorită, scor 6-3, 6-0.
Kvitova trecuse în semifinale de compatrioata sa Lucie Safarova, cap de serie numărul 23, scor 7-6 (6), 6-1, iar Bouchard ajunsese în finală după victoria împotriva româncei Simona Halep, a treia favorită, scor 7-6 (5), 6-2.
Petra Kvitova, în vârstă de 24 de ani, a mai câştigat turneul de la Wimbledon în 2011, ea având în palmares alte 11 titluri de simplu – Dubai, Tokyo (2013), Montreal, New Haven (2012) Brisbane, Paris, Madrid, Wimbledon, Linz, Turneul Campioanelor (2011) şi Hobart (2009).
Sursa foto: www.theguardian.com










Leave a Reply