Sâmbătă, 30 august, va avea loc o şedinţă în cadrul Federaţiei Române de Karate, prin care, conform declaraţiilor actualului preşedinte, Lucian Băroiu, dar şi din spusele altor surse sigure, actualul conducător al federaţiei va fi victima unui complot prin care se doreşte destituirea sa din funcţie. Cei vizaţi de acuzaţii sunt chiar apropiaţii acestuia, membri ai federaţiei.
Motivul eventualului “puci” este constituit de faptul că Lucian Băroiu a avut mereu o atitudine pro în privinţa unirii ramurilor karate-ului românesc, sub stema Federaţiei Române de Karate, mişcare privită cu ochi mai puţin buni de către alţi oficiali din acest sport.
Băroiu a devenit preşedinte în anul 2013, în luna ianuarie, înlocuindu-l pe Adrian Popescu Săcele, cel care, în cazul în care se vor adeveri suspiciunile, este unul din favoriţii la ocuparea fotoliului de preşedinte.
Declaraţiile lui Lucian Băroiu, făcute în scris pe pagina sa de facebook, pot fi citite aici.
sursa foto: Bogdan Fechită









Leave a Reply