September 24th, 20140650Federația Română de Karate WKC și Ministerul Tineretului și Sportului organizează selecția națională ”Karate Kids” din cadrul programului Pierre de Coubertin 2014. Evenimentul va avea loc marți, 30 septembrie, în orașele București, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Satu Mare și Brașov.
Programul se adresează...
August 29th, 20140753Sâmbătă, 30 august, va avea loc o şedinţă în cadrul Federaţiei Române de Karate, prin care, conform declaraţiilor actualului preşedinte, Lucian Băroiu, dar şi din spusele altor surse sigure, actualul conducător al federaţiei va fi victima unui complot prin care se doreşte destituirea sa din funcţie. Cei vizaţi de...
February 24th, 20146868În perioada 28 februarie-2 martie, Federaţia Română de Karate, prin Departamentul Naţional de Karate Shotokan, împreună cu A.C.S. Sen Sport Râmnicu Vâlcea şi cu implicarea directă a Comisiei Centrale de Organizare Competiţii din cadrul FRK, va organiza Campionatul Naţional de Karate Shotokan. Competiţia va avea loc în Sala...
February 23rd, 20140732Clubul Sportiv Scorpion Bucureşti, în colaborare cu Federaţia Română de Karate, a organizat la dată de 7 decembrie, în sala de lupte a Liceului „Mircea Eliade”, a VI – a ediţie a Cupei Scorpion pentru copii, minicadeţi, cadeţi şi juniori. La această competiţie au participat 20 de cluburi din Bucureşti şi din ţară,...
December 15th, 201301351Sub acest slogan a debutat la jumătatea lunii octombrie Campionatul Naţional de Karate pentru cadeţi, juniori şi tineret (U21), un eveniment organizat impecabil la Sala Polivalentă din Bucureşti de federaţia de specialitate condusă de Lucian Băroiu. Peste 350 de sportivi de la 42 de cluburi naţionale s-au înscris în concurs...
November 22nd, 20136673Aula Universităţii Transilvania din Braşov a găzduit cursul de licenţiere arbitraj pe regulament WKF, pentru arbitrii şi antrenorii celor mai mari organizaţii de karate din România. În dorinţa realizării unificării în cadrul Federaţiei Române de Karate, aceştia au participat la cursul susţinut de FRK, sub atenta...
November 8th, 20130515Joi, 7 noiembrie, a debutat la Guadalajara (Spania) cea de-a opta ediţie a Campionatelor Mondiale de Karate WKF destinate cadeţilor, juniorilor şi sportivilor cu vârste sub 21 ani. La această competiţie, Federaţia Română de Karate a trimis 12 sportivi, astfel fiind reprezentantă la toate categoriile de vârstă. Patru dintre...
October 17th, 20130771Federația Română de Karate a anunțat atragerea unui nou sponsor care va susține activitatea sa, societatea de asigurări City Insurance.
"Mulțumim sprijinului și susținerii acordate de noul Sponsor Principal, care este alături de noi în drumul către atingerea obiectivului principal al FRK: educarea tinerei generații în...
October 16th, 20131484Cu ocazia Campionatului Național de Karate pentru cadeți, juniori și tineret care va debuta sâmbătă, 19 octombrie, FRK a organizat la sediul COSR o conferință de presă în care președintele Lucian Băroiu a vorbit despre problemele cu care se confruntă în aceste momente Federația.
Băroiu a vorbit despre unificarea...
October 16th, 20136936În timpul emisiunii "Sport Revolution" difuzată marţi pe Sport Total FM, preşedintele Federaţiei Române de Karate, Lucian Băroiu, a susţinut că a trimis Ministerului Tineretului şi Sportului o petiţie prin care solicită stoparea recunoaşterii de noi federaţii în sfera artelor marţiale. De asemenea, Băroiu a propus...
July 19th, 201331452Decizia lui Adrian Popescu Săcele de a înfiinţa o nouă federaţie de karate l-a iritat pe Lucian Băroiu, preşedintele Federaţiei Române de Karate, care îl suspectează pe Săcele că a luat această decizie pentru a obţine o funcţie de conducere şi pentru a beneficia de bani de la stat prin intermediul organismului nou...
July 19th, 201321137Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Karate, Adrian Popescu Săcele, care a pierdut lupta pentru şefia forului de karate în favoarea lui Lucian Băroiu, a înfiinţat recent o nouă federaţie de arte marţiale, Federaţia Română de Karate Do şi Discipline Asociate, aşteptând în acest moment Certificatul de Identitate...
July 5th, 201371301„Unitate în diversitate”. Acesta este motto-ul Uniunii Europene, care încearcă să demonstreze că europenii sunt uniţi sub aceeaşi umbrelă pentru a promova pacea şi prosperitatea, acceptând totodată să-şi deschidă spiritul către culturile, tradiţiile şi limbile atât de diverse ale bătrânului continent.
Dacă ar fi...
June 19th, 20137874Preşedintele Federaţiei Române de Karate, Lucian Băroiu, a vorbit în emisiunea "Sport Revolution" de la Sport Total FM despre dezbinarea din lumea karatelor în România, fiind de părere că în ţara noastră ar trebui să fie o singură federaţie de specialitate, şi nu mai multe, aşa cum există acum. "Pe mine mă interesează...
May 16th, 20131733La invitaţia preşedintelui Federaţiei Române de Arte Marţiale, Florentin Marinescu, am participat la Campionatele Naţionale de Karate organizate de Federaţia Română de Karate. Competiţia a avut loc în Complexul Olimpic de la Izvorani, sub atenta coordonare a noului preşedinte Lucian Băroiu. Ca în cazul departamentului de...