Prima etapă a fazei a doua de la Mondialele de volei feminin din Italia a consfințit forma remarcabilă a echipelor SUA, Braziliei și Chinei, care au rămas neînvinse.
SUA a trecut de Turcia cu 3-1 (-27, 19, 23, 15), Brazilia de Kazahstan 3-0 (22, 22, 18), iar China de Germania 3-0 (16, 23, 23). Revelația grupei A, Republica Dominicană, a făcut o nouă victimă, Belgia, pe care a învins-o cu 3-2 (17, 22, -22, -22, 6). Cu același scor s-a impus Croația în fața Japoniei, pe seturi 18-25, 25-23, 25-27, 25-20, 15-8).
Italia, care a avut același număr de puncte cu echipa dominicană, ocupând primul loc la setaveraj, a întâmpinat o opoziție destul de dârză din partea Azerbaidjanului, scor 3-1 (19, 21, -21, 23). În fine, Rusia a reușit o victorie destul de dificilă, 3-1 (23, 15, -26, 19) cu Bulgaria.
Joi se vor desfășura meciurile etapei a doua, care vor opune formațiile clasate pe locurile 1-3 și 2-4 din faza grupelor.
sursa foto: spokeo.com










Leave a Reply