După bronzul obținut luna aceasta la Europenele de cadeți de la Subotica, luptătorul Nicu Ojog a confirmat și la Mondialele care au loc în aceste zile la Sarajevo, cucerind același trofeu, dar mult mai valoros, la categoria 76 kilograme. Elevul antrenorului băcăuan Cătălin Matache este o mare speranță a luptelor românești, după cum aprecia Alin Grigore, secretarul general al federației de specialitate. Din păcate, niciunul dintre cei cinci colegi ai lui n-au reușit să se apropie de podium.
Ojog l-a învins pe polonezul Piotr Duk la puncte, după care a pierdut la belarusul Vadzim Hraciukin, calificat ulterior în finală. Conform regulamentului, luptătorul nostru a continuat concursul în recalificări, unde l-a întrecut pe croatul Jan Sirocic. Rezultat, în urma căruia a luptat pentru locul al treilea cu slovacul Jozef Rohaly, reușind să obțină victoria. Care i-a adus medalia de bronz, prima pentru delegația noastră, cealaltă revenindu-i rusului Astema Baragunov. Campion a devenit ucraineanul Dmitro Kiiașuk, care s-a impus în fața belarusului Vadzim Hraciukin. Răzvan Arnăut-50, Marius Bulgăr-42 și Vasile Dosoftei-63 s-au oprit în optimi.
Joi și vineri vor urca pe saltele fetele, unde vom avea patru reprezentante. Prima care-și va încerca șansa va fi Ștefania Priceputu, campioana europeană a categorie 43 kilograme. Care o va avea ca adversară în primul tur pe austriaca Kim Gmeiner, după care ar putea da în optimi peste ucraineanca Veronika Riabova.
Foto: http://www.desteptarea.ro










Leave a Reply