Revista noastră şi-a ales un titlu – Sport Revolution – cu gândul sincer de a găzdui între coperţile sale soluţii, modele, de a îndrepta această activitate aflată azi în impas, spre adevărata performanţă, singura care dă măsura celor implicaţi în fenomen. Trebuie să recunoaştem că aceste momente critice, prin care trecem, ne pot duce spre o moarte lentă, retrogradarea din blocul olimpic.
Avem nevoie, mai mult ca oricând, de competenţă şi competenţi de răspundere şi responsabilitate, de decizii şi măsuri urgente şi pe termen lung, unite într-un tot, cu continuitate, monitorizare şi răspunsuri adecvate. Ne frământă că încă hazardul şi haosul, întâmplarea, ignoranţa şi incompetenţa se instalează de sus în jos şi de jos în sus, ca o boală incurabilă. Încă mai credem în noroc, care ne-a scos mai mereu din impas, fără să facem niciun efort, însă toate au o limită. Cortegiul relelor începe de sus, iar ca răspuns, de jos, vine lehamitea, deriva, tăcerea şi acceptarea acestor rele, neputinţa şi reacţia alcalină, care diluează totul – iniţiative, energii, pasiuni, transformând totul în apă de ploaie.
Noi, revista, o spunem mereu: e nevoie de evaluare dură, făcută comparat, competent, realist şi, ce e mai important, măsuri în consecinţă, încadrate într-un plan strategic! Cine să le facă? Cum să arate ele? Cine să le realizeze şi când? Uitându-mă la câteva emisiuni DigiSport, Arena TVR, m-au surprins cum invitaţi de seamă vorbeau discuţii, parole, parole… palavre…. vorbe….
Mulţi au uitat repede ce a făcut statul pentru ei, dar să recunoaştem, că şi ei au făcut pentru naţiune. Au fost nimeni, în schimb, li s-a oferit totul: susţinere, salarii, diplome, funcţii, grade şi respect pe termen nelimitat, mai mult – pensii invidiate de muritori, uneori peste magistraţi şi aviatori… Sunt curios ce ar fi făcut în condiţiile de azi şi dacă ar mai fi avut puterea să continue pe drumul întortocheat al performanţei când fiecare pas e atât de nesigur azi.
Am construit un club miracol, care timp de 15 ani, după 1990 a reuşit să adune 109 campioni mondiali, olimpici, europeni la 12 discipline sportive, am ţinut cu fotbalul, scăpând echipa de retrogradare, ducând-o în cupele europene şi jucând finala Cupei României cu Universitatea Craiova.
Am despărţit, apoi, fotbalul profesionist de celelalte discipline sportive, dându-le posibilitatea ambelor să îşi urmeze drumul. În 2005 mi-am dat demisia pentru ca politicul, care astăzi e în puşcărie, să îşi poată face mendrele… Nu vreau să îmi aduc aminte de acele clipe. Azi totul s-a năruit, Sport Club Bacău, clubul miracol de atunci, a devenit o epavă. Să uităm şi să vedem ce e de făcut, azi, când lucrurile sunt atât de grave.
În primul rând o evaluare dură, reală, începând cu ministerul, care nu e al sportului – cum spune dl. Ţiriac, ci doar al tineretului, unde politruci afacerişti, doctori sau activişti, numai oameni de sport – nu, şi-au găsit locul. Am ajuns ca aceia care au muncit o viaţă pentru performanţă şi au şi realizat-o să îşi dorească o cât mai rapidă ieşire la pensie pentru a nu fi părtaşi la dezastrul general.
Cei ce conduceau sportul românesc erau generalişti şi proveneau nu dintr-un sport anume; ei stăpâneau şi erau respectaţi pentru arta de a îmbrăţişa toate ramurile sportive. Şi o ştiau bine! Să le spunem poli-sportivi. Azi vin dintr-un sport sau altul şi aduc în faţă ramura / disciplina sportivă căreia îi aparţin şi îi sunt datori. Au trecut hocheiul, handbalul, fotbalul, rugby-ul, baschetul, atletismul, fiecare cu ale sale.
Ce e de făcut? Servicii revigorate, în cadrul Direcţiei Sport, cu obiect de lucru precis, reorganizare totală, sporturile individuale pe o direcţie, cu ramurile olimpic şi neolimpic, jocurile sportive – o nouă direcţie şi artele marţiale – o altă direcţie. Aduceţi oameni competenţi, motivaţi-i, responsabilizaţi-i, monitorizaţi-i! Creaţi starea de promovat, retrogradat şi eliminat.
Sportul românesc are nevoie de o analiză severă a piramidei: sportivi, antrenori, secţii, federaţii, MTS. Nominalizaţi-i şi nominalizaţi-vă, în funcţie de criterii precise şi dându-le titlurile de local, naţional, internaţional, olimpic. O secţie trebuie susţinută de club şi federaţie, sub umbrela unui minister. Atenţie la modul cum sunt apreciaţi antrenorii în cadrul acestor secţii şi de către federaţii, pentru că fără munca lor, fără devotamentul şi priceperea lor, fără pasiunea , dar, mai ales, fără motivaţia pe care o merită, lăsăm lucrurile să intre în derizoriu şi facem loc „jmecherilor şi jmecheriilor“.
Auzindu-l pe colegul meu Ion Ţiriac sr. cât de general şi superficial, aş zice eu, declarativ, abordează aproape toate subiectele, indiferent de gravitatea şi urgenţa lor, te întrebi ce se crede că va fi în 2016, tot ca în 2000, ca în 2004, 2008 sau măcar 2012, felicitându-ne pentru noroc.
Crucişătorul olimpic ce despica triumfal valurile performanţei, mă refer la COR, ne demonstrează cât de superficial am privit acest fenomen, beneficiind de efortul unei naţiuni ce s-a dorit sportivă şi ajungând astăzi, să îşi plângă de milă.
Fostul preşedinte COSR, după principiul „veni, vidi, vici“, ne-a oferit doi poli şi o strategie plagiată după modelul francez, cu care nu am ajuns nicăieri, după care a părăsit nava spre alte zări, lăsându-ne în naufragiul nostru. Lecţia franceză beneficia de cu totul alte condiţii faţă de cele ale României. Ne-a învăţat, totuşi, cum se câştigă alegerile, cum trebuie luptat pentru putere – în ţară şi în afara ei. Când dl. Ţiriac lăuda înfiinţarea MTS-ului, cred că nu ştia că la Direcţia Sport din cadrul ministerului au rămas câţiva salariaţi pe care îi numeri pe degetele de la mâini, iar la Tineret, fără număr.
Revin la ale noastre şi sunt convins de ce spun pentru că am lucrat în şcoală mai mult de două decenii, am făcut selecţie, am organizat performanţa, am fost sportiv de performanţă, antrenor, conducător, sper că nu degeaba am primit cele şase ordine de la Guvernele României….
Lumea noastră, a sportului, a avut răbdare, a avut înţelepciune, a avut pasiune, a avut încredere, a trăit cu speranţă, şi, iată, acum cei mai mulţi se retrag dezamăgiţi, năuciţi, revoltaţi de tot ce se întâmplă. Politicienii care ne-au adus aici, de unde nu mai ştim drumul nici înainte nici înapoi, desculţi, rătăcim, iar mersul pe jos ne-a rămas singurul ce ne mai suţine. Ne întoarcem în pădure? Nici asta nu se mai poate, fiindcă au fost tăiate. Ne întoarcem în peşteri? Sunt inundate sau au fost retrocedate.
Sportul românesc are nevoie urgentă de un consult medical, care să îi impună ce trebuie, să stabilească operaţiile de extirpare, regimul, tratamentul şi monitorizarea lui. Diagnosticul actual? Atac de cord! (nu mai există pasiune, dragoste de meserie, competenţă, patriotism), se impune de urgenţă, transplant! Uitaţi-vă la reclamele universităţilor româneşti, care acceptă tineri fără bacalaureat şi le promnit că vor termina două facultăţi! Al doilea diagnostic: comoţie cerebrală! Uităm repede ce spunem şi ce facem, promitem, apoi ne lasă memoria, nu mai gândim. Cred că, în curând se va instala Alzheimer.
Nu suntem un popor de înnotători, sportul nu e o prioritate pentru români, ca să citez din cei doi liber-cugetători în viaţă, dar ne place show-ul de la bazinul de înot din Bacău, unde circul mediatic, cremele şi alifiile artiştilor, depuse pe platformă, au accidentat grav un viitor olimpic! Şi mai vrem, de ultimă oră, descentralizarea! Brevetată deja de primarul Stavarache şi grupul liberal de la Bacău, dealtfel, primarul fiind şi inventator – vezi maşina de spălat bani.
Pentru a putea începe de undeva cred că Anuarul 2012, pentru că 2013 nu a apărut nici acum, ar fi punctul de plecare. Mă veţi întreba cum. Vă ofer o mostră: am luat federaţia de box. 169 structuri afiliate, dintre care 16 sunt asociaţii judeţene, rămânân 153 de secţii, dintre care 80 sunt private şi 73 de stat. Dintre cele 73 , 14 aparţin MEC, 3 LPS, 8 CSS, 3 universitare, iar restul cluburilor – MTS, aici incluzând şi Steaua, Dinamo, Rapid. Dintre cele 80 private, două aparţin lui Lăcătuş, antrenor la Steaua, unul lui Simion şi trei la Buzău.
Federaţia Română de Box dispune de 119 antrenori şi 28 instructori, care pregătesc 1309 sportivi. Cum sunt ei dispuşi pe cluburi, număr şi valoare, sportivi, antrenori, secţii? Cei 1309 sportivi, să vezi belea! – 267 sunt seniori şi 76 sunt senioare….. Cum se întâmplă că la campionatele naţionale abia ajung la 100?!… doar fetele se pare că sunt mai aproape de adevăr ca număr… Numărul celor legitimaţi la tineret, juniori şi cadeţi nu e departajat, sunt toţi otova: 522 băieţi şi 121 fete. Între cei 1309 se mai regăsesc 323, aceştia fiind numai băieţi.
Ajungem la clasamentele finale ale nului 2012, acolo unde se punctează numai la naţionale. De ce nu se adaugă şi rezultatele internaţionale? aceste clasamente văduvite sunt incomplete, nu putem vedea în ele nici prezentul, dar nici viitorul…
Clasamentele concrete, care să conţină cele două aspecte, intern şi internaţional, ne-ar permite să nominalizăm secţiile în mod corect. Au punctat 72 de secţii – 8 ale MEC, 20 private, 41 ale MTS şi 3 departametale – Dinamo, Steaua şi Rapid.
Ei, domnilor, de la aceste cifre începe strategia unei federaţii, a unei discipline sportive, a unor secţii. Ultimele, secţiile, opinca performanţei, trebuie să raporteze sportivii legitimaţi şi antrenorii lor, sportivii participanţi la campionatele naţionale şi cei medaliaţi. Cei medaliaţi, campionii şi cei promovaţi în loturi. Cei promovaţi în loturi şi participanţi la competiţii internaţionale, cei care obţin medalii la aceste competiţii internaţionale. Piramida se sfârşeşte cu cei din lotul olimpic. Şi acum, după aceste considerente, Federaţia Română de Box cere buget MTS, avizează bugetele secţiilor cu note explicative în care se înscriu ca giranţi, încât cineva să fie tras la răspundere sau amendat. Cluburile nu mai pot fi finanţate la grămadă, iar directorii de cluburi să dispună de bugetul clublui.
Vom vedea cum e dispusă excelenţa, cum şi de ce o sprijinim, cine merită, cine, nu merită, cine trebuie eliminat. Cine trebuie să răspundă de toate acestea. Veţi avea mari surprize, domnilor, ce haos există la împărţirea banilor. Şi pentru că money, money, money dictează totul, în numărul viitor vom vorbi de finanţare care e la noi ca la nimeni şi, culmea, dorim descentralizare!
Nu uitaţi: secţiile sunt cele care, la această oră, dau valoarea disciplinei sportive!
Leave a Reply