Arena Stade du Lac de Maine, din localitatea franceză Angers, a găzduit ediţia cu numărul 10 a competiţiei atletice DecaNation. La care s-au întrecut şase echipe naţionale, SUA, Franţa, Rusia, Ucraina, Japonia, China şi două selecţionate reprezentând ţările nordice şi statele balcanice ce au aderat la Asociaţia federaţiilor de atletism din această regiune. Din selecţionata Balcanilor au făcut parte atleţii şi atletele care au devenit campioni la ediţia Campionatelor, desfăşurată anul acesta la Piteşti. Printre aceştia au fost şi cinci atleţi români.
Denumirea aleasă de organizatori a pornit de la idea unei întreceri atletice la zece probe masculine şi tot atâtea feminine, cu participarea a opt echipe. Primele cinci ediţii s-au desfăşurat pe Stade Charlotte din Paris, apoi la Annecy, Nice, Albi, Valence şi acum la Angers. De anul trecut au fost invitate şi două selecţionate, din Balcani şi ţările nordice.
Alina Rotaru şi Mirela Lavric s-au aflat printre performerii acestei ediţii jubiliare. Alina a sărit 6,47 metri la lungime, clasându-se pe locul al doilea, după dubla campioană europeană Mushtag Lesueur, din Franţa, 6,79. Bronzul i-a revenit americancei Tianna Bartoletta, 6,35, protagonistă în Diamond League.
Mirela a avut, la rândul ei, o misiune dificilă în proba preferată, 800 metri, în faţa ucrainencei Olha Liahova, care a încheiat cele două ture de stadion în 2:07,30 şi a rusoaicei Aleksandra Şaghina, 2:07,62, sosind a treia, în 2:07,70. Cu ceva mai multă atenţie în partea finală a cursei ar fi intrat în posesia medaliei de argint, ca şi colega sa. Oricum, bronzul obţinut la o competiţie de un asemenea nivel este un rezultat meritoriu pentru sportiva din Oneşti.
„Struţului“ Marian Oprea i-au lipsit 17 centimetri pentru a prinde a treia treaptă a podiumului la triplusalt. Cea mai lungă săritură,17,12 metri, a obţinut-o francezul Benjamin Compaore, urmat de chinezul Xu Xiaolung, 16,69 şi rusul Aleksei Fedorov, 16,60. Bianca Răzor a adus, la rândul ei, trei puncte selecţionatei Balcanilor, în urma clasării pe locul 5 la 400 metri, cu 53,88, probă castigată de americanca Francena McCorory, 50,62. În fine, Andreea Ogrăzeanu a încheiat a şasea suta de metri, fiind cronometrată în 11,69, victoria revenindu-i reprezentantei gazdelor, Myriam Soumare, 11,09.
O trecere în revistă a câştigătorilor confirmă echilibrul ierarhiei finale, SUA, 114 puncte, şase victorii şi Franţa, 112, şapte (au punctat primii şase clasaţi la fiecare probă), urmate de Rusia, 108, cu cinci succese, Ucraina, 81, selecţionata Balcanilor 67, Japonia, 48 şi China, 47.
Articol publicat în nr.53 al revistei Sport Revolution
Leave a Reply