La Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, secţia de arte marţiale a luat fiinţă în urmă cu opt ani, datorită implicării şi strădaniei tehnicianului Aurel Pătru, unul dintre cei mai apreciaţi maeştri din România, iar în prezent coordonatorul secţiei dinamoviste. Datorită domniei sale, ţara noastră a obţinut performanţe excepţionale pe plan internaţional la shotokan. „Colaborarea cu CS Dinamo a început în anul 2006, când domnul general Marcel Popescu, comandantul clubului bucureştean în acea perioadă, a invitat sportivii şi antrenorii de la cel mai titrat club de arte marţiale al momentului (CS Aiko Bucureşti) să devină membri ai CS Dinamo şi să deschidă o nouă secţie în cadrul clubului, şi anume secţia de arte marţiale. Atunci, cluburile cele mai medaliate din România erau Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti şi Aiko Bucureşti, iar prin venirea sportivilor cei mai valoroşi de la CS Aiko, a avut loc o creştere seminificativă a punctajelor obţinute de către CS Dinamo în clasamentele de specialitate ale Ministerului Tineretului şi Sportului”, ne-a explicat marele antrenor Aurel Pătru.
Secţia de arte marţiale are doi antrenori: Aurel Pătru – centura neagră 7 Dan, antrenor emerit, antrenor al echipei naţionale SKDUN, preşedinte al Federaţiei Mondiale SKDUN, şi Luminita Pătru – 5 Dan Karate, antrenor emerit, antrenor secund al echipei naţionale. „Împreună, depunem o muncă imensă, antrenăm 25 de sportivi, mulţi dintre ei campioni mondiali, atât la kata, cât şi la kumite, individual şi echipe, cât şi pe sistemul wado kai. În prezent, clubul nu îşi permite să investească deloc în cadeţi, juniori şi tineret, aşadar singurii sportivi ai secţiei sunt seniori. Ne desfăşurăm antrenamentele în Pajura, în sala de sport de la Colegiul Tehnic Anghel Saligny şi la sala de la bazinul de înot din incinta Complexului Sportiv Lia Manoliu. O parte dintre sportivi primesc lunar o indemnizatie de 400 de lei, iar clubul le suportă cam jumătate din deplasarea la campionatele europene şi mondiale (cealaltă jumătate o suportă ei). Din păcate pentru secţia noastră, o parte dintre sportivii de valoare, campioni europeni şi mondiali, au ales să părăsească clubul şi să concureze pentru alte cluburi”, ne-a împărtăşit coordonatorul secţiei.
Secţia de arte marţiale este una dintre cele mai medaliate secţii din club, iar sportivii au primit Ordinul Meritul Sportiv Clasa I, de la Preşedintele României, pentru rezultate de excepţie şi promovarea României în lume. Antrenorul emerit, Aurel Pătru ne-a precizat care sunt sportivii cei mai valoroşi ai secţiei de arte marţiale: Radu Todiraş, Bogdan Lipianu, Georgiana Tinca, Daniel Fusaru, Sorin Circiu, Iulian Cheleş, Claudiu Cheleş, Loredana Bucur, Ioana Ene, Ioana Mihalache, Ana Rasiu, Alina Pătru, Adrian Petre, Adelian Belei, Andrei Bidina. Tehnicianul dinamoviştilor a adăugat: „La Campionatul European de Karate SKDUN, desfăşurat în Ungaria, perioada 04–06 Aprilie 2014, sportivii dinamovişti au obţinut 15 medalii (6 aur, 3 argint şi 6 bronz). La cele două Campionate Naţionale desfăşurate anul acesta (SKDUN şi Wado Kai), au obţinut 49 de medalii (23 aur, 13 argint şi 13 bronz). Următoarea competiţie importantă pentru care ne pregătim este Campionatul Mondial de Karate SKDUN (10–12 octombrie, Polonia), unde sperăm să obţinem minim 12 medalii (5 de aur) şi Campionatul European de Karate Wado Kai (noiembrie, Italia), unde sperăm să obţinem minim 8 medalii (3 de aur).”
Articol publicat în revista Sport Revolution nr. 50
Leave a Reply