Marea surpriză a slalomului feminin la Mondialele de la Schladming a fost realizată de americanca Mikaela Shiffrin care, cu mai puțin de o lună înainte de împlini 18 ani (la 13 martie), a devenit campioană, cu 1: 39,85. Până acum, cele mai bune rezultate ale ei au fost victoriile la etapele de Cupă Mondială de la Aare-Suedia, 20 decembrie 2012, Zagreb-Croația, 4 ianuarie 2013 și Flachau-Austria, 15 ianuarie 2013.
Reprezentanta gazdelor, Michaela Kirchgasser, a luat argintul, cu 1: 40,07, iar suedeza Frida Hansdotter, care obținuse cel mai bun timp în prima manșă, bronzul, 1: 40,18. A patra a fost finlandeza Tania Poutiainen, 1: 40,46, iar a cincea, slovena Tina Maze, lidera Cupei Mondiale, care câștigase un aur și două arginturi la Schladming.
Germanca Maria Hoefl-Riesch, a patra după prima manșă, a ratat.
Duminică se va desfășura proba similară masculină, care va încheia această ediție.
Leave a Reply