Perechea de dublu mixt alcătuită din românul Horia Tecău şi indianca Sania Mirza s-a calificat în finală turneului de Grand Slam Australian Open, după ce a învins în trei seturi, scor 2-6, 6-3, 10-2, perechea alcătuită din australienii Matthew Ebden / Jarmila Gajdosova.
În finală, Tecău şi Mirza vor întâlni cuplul canadiano-francez Daniel Nestor / Kristina Mladenovic într-un meci programat duminică dimineaţă (ora 8, ora României) la Melbourne. Pentru calificarea în ultimul act la Australian Open, Tecău şi Mirza, favoriţii nr. 6 ai probei de dublu mixt, vor primi din partea organizatorilor un cec de 67.750 dolari australieni.
Horita Tecău mai are în palmares un titlu la dublu mixt la Australian Open, în 2012, atunci când românul s-a impus împreună cu americanca Bethanie Mattek-Sands. În schimb, Mirza are două titluri la dublu mixt, în 2009 la Australian Open şi în 2012 la Roland Garros, ambele alături de compatriotul său, Mahesh Bhupathi.
FOTO: doartenis.ro