De curând s-a dat startul tablourilor principale la puternicul turneu de tenis de 500 de puncte, de la Indian Wells, care pune la bătaie premii totale în valoare de peste 6 milioane de dolari.
Pe tabloul feminin, plutonul celor cinci fete a avansat in corpore in runda a doua. Monica niculescu a învins-o cu 6-0, 6-0 pe Elina Svitolina, o jucătoare venită din calificări. În runda a doua, adversara Monicăi este Kirsten Flipkens, cap de serie numărul 28. Irina Begu a dispus de Heather Watson cu 6-2, 6-4 şi va juca acum împotriva favoritei numărul 4, Angelique Kerber.
Alexandra Dulgheru şi-a făcut treaba în faţa unei fete care a parcurs şi calificările, Michelle Larcher de Brito, învingând-o cu 6-4, 6-4. Acum, Alexandra se pregăteşte de meciul contra lui Shuai Peng, cap de serie numărul 32. Simona Halep nu a avut probleme cu Lauren Davis, 6-2, 6-0, iar acum studiază jocul prestat de Dominika Cibulkova, favorită 12, pe care o va întâlni în turul următor.
Sorana Cîrstea a avut tur liber, fiind desemnată favorită numărul 27, aşa că deja o aşteaptă pe teren pe Anabel Medina Garriguez.
La dublu, Irina Begu, alături de A. Rosolska, s-a impus cu scorul de 7-5, 2-6, 10-3 în faţa perechii Para Sontoya-Schiavone. În optimi, Begu şi coechipiera sa vor întâlni favoritele numărul 6, Llagostera Vives-Zheng.
Tot la dublu, mai avem şi pe Monica Niculescu, care va juca alături de V. King, în primul tur, contra favoritelor numărul 4, Makarova şi Vesmina.
Leave a Reply