Campionatul European de Karate WUKF s-a încheiat! Timp de cinci zile, oraşul lui Romeo şi Julieta, Verona, a fost luat cu asalt, între 11 şi 15 iunie, de cele 43 de federaţii naţionale din 27 de ţări europene. 1572 de karate-ka au umplut Sala Sporturilor din Verona, disputându-şi mult râvnitele medalii europene.
Federaţia Română de Karate WKC a deplasat la acest eveniment, cu ajutorul parţial al MTS, al cluburilor membre şi al sponsorilor un număr de 120 de sportivi, din care 46 copii, 26 cadeţi, 12 juniori şi 32 seniori, alături de veteranii Eva Kerekes, Florin Ioniţă şi Curileac Florin. Sportivii noştri au luptat cu entuziasm, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Finalul competiţiei a adus din nou FR Karate WKC pe locul 1 în clasamentul federaţiilor participante, iar România a terminat pe locul 2 pe naţiuni.
“Cele 99 de medalii obţinute au fost rezultatul a zece ani de strategie gândită şi promovată în rândurile cluburilor FR Karate WKC de antrenorii federali. De asemenea, aceste performanţe sunt rezultatul multiplelor stagii naţionale alături de marii maeştri Christophe Pinna, Jean Pierre Fischer, J.M. Nekoofa, stagii asigurate de federaţie pentru sportivi. Rezultatele acestei munci ne fac să fim mândri că suntem romani şi că reprezentăm cu cinste tara în competiţiile internaţionale”, a declarat la finalul competiţiei Alexandru Georg, component al lotului naţional de karate WKC.
Iată şi rezultatele complete, pe categorii de vârstă, obţinute de cei 120 de sportivi români participanţi la Campionatul European WUKF:
- Copii = 8 Aur; 8 Argint; 10 Bronz
- Cadeţi = 10 Aur; 6 Argint; 9 Bronz
- Juniori = 8 Aur; 3 Argint; 6 Bronz
- Seniori = 12 Aur; 6 Argint; 10 Bronz
- Veterani = 3 aur
Datorită acestui palmares impresionant, conducerea federaţiei a ajuns la concluzia că predarea ştafetei performanţei în rândul sportivilor ce vin din urmă este asigurată, dorinţa copiilor de a călca pe drumul deschis de colegii lor mai mari, seniorii, fiind ca şi realizată.
Odată cu încheierea acestei ediţii a Campionatului European, un nou drum îi aşteaptă pe karate-ka. Toţi cei care au participat la Verona, cât şi colegii lor vor reintra în dojo-uri şi îşi vor relua antrenamentele în vederea obţinerii unor rezultate similare la competiţiile viitoare, prima dintre ele fiind Campionatul Mondial pentru Copii, Cadeţi, Tineret şi Juniori WUKF de la Szczecin (Polonia), care bate la uşă.
Liviu Crişan: „Mă plec în faţa sportivilor noştri!”
Despre evoluţia sportivilor noştri la Europeanul de Kararte WUKF am discutat inclusiv cu preşedintele FR Karate WKC, Liviu Crişan. Acesta ne-a acordat un interviu, pe care îl puteţi citi în rândurile ce urmează:
S.R.: Cât de mulţumit sunteţi de rezultatele obţinute de români la acest Campionat European?
L.C.: Nu am cum să nu fiu mulţumit, e un rezultat bun pentru noi, chiar dacă nu a fost suficient pentru a ne clasa pe primul loc între cele 27 de naţiuni participante.
S.R.: România a câştigat în total 99 de medalii şi a deplasat în Italia 120 de sportivi, ceea ce înseamnă o medie de aproape o medalie pe sportiv. Cum vi se pare aceasta proporţie spre deosebire de ediţiile anterioare ale Campionatului European la care am participat??
L.C.: A fost un campionat pentru toate vârstele, copii, cadeţi, juniori, seniori şi veterani, în cadrul căruia un sportiv poate participa la mai multe probe: două individuale şi în cadrul unei echipe de kata şi teoretic în două echipe de kumite. În mod practic, cu câteva excepţii, sportivii participă fie la probele de kata, fie la kumite. Lotul nostru a fost compus din 46 copii, 26 cadeţi, 12 juniori şi 32 seniori alături de 3 veteranii, antrenori de prestigiu în federaţia noastră, care au demonstrat că performanţa sportivă nu se opreşte la 35 de ani. La unele categorii de veterani au fost peste 20 de participanţi, în total am avut 139 de veterani.
S.R.: Sportivii căror categorii de vârsta v-au impresionat cel mai tare şi de ce?
L.C.: Nu aş putea să spun că unii sportivi au fost mai buni decât alţii, dar dacă privim strict statistic, atunci cei mai eficienţi au fost juniorii. Oricum, ce mă impresionează cel mai mult, de fiecare dată, este coeziunea celor din lot, dorinţa de a se face remarcaţi, în condiţiile grele din România, ceea ce mă surprinde şi mă bucură nespus. Dacă aţi vedea cum fiecare are un steag cu el, cum toţi sunt răguşiţi la sfârşitul competiţiei de cât de mult au strigat „Hai România!”, cred că nici nu mai are importanţă la ce competiţie suntem sau la ce ramură sportivă.
În fond, au fost 120 de români care au învaţat să fie solidari, să se bucure de rezultatele fiecăruia, să aibă un cuvânt comun, reprezentând o ţară care trebuie să iasă la suprafaţă şi să fie respectată. Şi credeţi-mă că o fac foarte bine, cu sinceritate şi dăruire, aducând respect în rândul participanţilor.
S.R.: România a încheiat competiţia pe locul 2 în clasamentul pe naţiuni. De ce nu s-a putut să terminăm pe locul 1, aşa cum am făcut la ediţia precedentă?
L.C.: Chiar dacă în clasamentul federaţiilor am fost pe locul 1, era aproape imposibil să ţinem piept federaţiilor italiene, cu loturi mai mari ca ale noastre şi cu o dorinţă de locul 1 acerbă. Am fi nedrepţi să nu recunoaştem valoarea sportivilor italieni şi să ne ascundem doar în spatele numărului lor.
S.R.: Dintre toţi sportivii deplasaţi la Verona, cei mai numeroşi au fost copii, 46 la număr. Cum vi s-a părut evoluţia lor? Dar a veteranilor?
L.C.: Avem foarte mulţi copii valoroşi pe care vom încerca să-i ţinem aproape de performanţa sportivă şi să nu abandoneze înaintea senioratului, dar aşteptăm ajutor şi din partea autorităţilor, care nu prea pun baza pe copii. Am avut trei veterani şi toţi au câştigat medalia de aur, ce pot să spun mai mult decât că mă plec în faţa lor pentru dârzenia şi curajul de care au dat dovadă?!
S.R.: Următoarea compeţie din calendarul FRK WKC este chiar Campionatul Mondial pentru Copii, Cadeţi, Tineret şi Juniori WUKFde la Szczecin. Ce obiectiv le trasaţi tinerilor karateka pentru acest important concurs?
L.C.: Până la Campionatul Mondial pentru Copii, Cadeţi, Tineret şi Juniori WUKFde la Szczecin vom mai avea Cupa Campionilor Europeni de la Cluj-Napoca, 20-21 septembrie 2014, aceasta fiind o ultimă verificare înaintea competiţiei de la Szczecin, Polonia, care se va desfăşura între 15 şi 19 octombrie. WUKF organizează o dată la doi ani un campionat pentru vârste mici şi un campionat pentru vârste mari. Alternativ se organizează Campionate Europene. De anul viitor se vor organiza evenimente sub 15 ani şi peste 15 ani pentru a uniformiza volumul participării în cadrul competiţiilor noastre. Doar în 2013 şi 2014 s-a testat organizarea CE pentru toate vârstele dar experienţa ne-a demonstrat că e deosebit de dificil să organizăm competiţii cu 1500 de participanţi în doar trei zile. Acesta e motivul pentru care Comitetul Executiv a luat decizia de a reorganiza evenimentele WUKF.
S.R.: Cum şi când vor fi premiaţi medaliaţii de la Europenele din Italia? În afară de MTS, va efectua şi federaţia premieri din bugetul propriu?
L.C.: Noi o să întocmim documentaţia pentru premiere în conformitate cu reglementările MTS şi după ce o vom depune, depinde de cei ce hotărăsc aprobarea lor. Federaţia nu poate face premieri din bugetul propriu, noi investim mult în pregătirea sportivilor prin finanţarea completă a cantonamentelor loturilor naţionale. De exemplu, în luna iulie avem deja un cantonament de cinci zile la Eforie Nord, unde antrenamentele de kata vor fi conduse de Maestrul Jean Pierre Fischer -8 Dan, cel care ne ajută în pregătirea loturilor de kata shotokan de mai bine de 7 ani.
Articol publicat în nr. 50 al revistei Sport Revolution
Leave a Reply