Reputatul magistrat Cristi Dănileţ, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, a fost invitat în emisiunea Sport Revolution de la Radio Sport Total în calitate de practicant de karate shotokan. Judecătorul a explicat cum s-a apucat de acest sport, dezvăluind totodată ce înseamnă pentru el arta marţială.
“Înainte de Revolutie am citit prima data Shogunul. Mi-a plăcut la nebunie orice idee legată de filosfia Orientului. Imediat după Revoluţie, a fost o inflaţie de şcoli de arte marţiale. Toată lumea practica. S-au creat cluburi în toată Rom’nia, care apoi s-au constituit în asociaţii mari. Eram în clasa a opta şi aveam un coleg cu care m-am dus să mă trântesc pe un deal. În contextul asta ne-am întâlnit cu alţii care nu practicau sportul acesta şi aşa am luat cunoştinţă cu un club de karate înfiinţat la Vatra Dornei. Centura neagră am obţinut-o în 1996, am evoluat respectând termenele şi fiind silitor. După primele luni am luat centura galbenă, după şase luni pe cea portocalie. Am reuşit să reţin repede mişcările şi denumirile. Am avut şi o rezistenţă fizică foarte bună şi o prezenţă foarte bună la stagiile de pregătire. Acum nu prea mai am timp să mă duc la antrenamente şi mă bucur că mai reuşesc să ma duc cu fiica mea, Cristina, prin stagii”, a menţionat Dănileţ
Magistratul a evocat în stil plastic care ar trebui să fie rolul artelor marţiale pentru un practicant. “Scopul artelor marţiale nu este să schilodeşti pe cineva, ci sp ai o atitudine non-conflictuală. Cei mai buni karateca sunt cei care se strecoarp printre duşmani şi nu se implică în luptă”, a mai punctat Dănileţ.
FOTO: Facebook.
2 Comments
Anonimul Curajos
24/10/2013 at 1:37 amBuna emisiunea, mai avem nevoie si de lucruri frumoase nu doar de certuri si scandal. Mai aduceti astfel de oameni.
cristi neacsu
25/10/2013 at 12:34 amO emisiune de calitate! Felicitari domnilor! deci, se poate!Ratingul poate creste si cu lucruri pozitive si decente!