CSM Oneşti, un club care a dat României de-a lungul timpului zeci de campioni olimpici, mondiali sau europeni, a celebrat joi, 21 noiembrie, 40 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, în municipiul din fosta capitală a petrochimiei a fost organizată o fastuoasă ceremonie de premiere a sportivilor şi antrenorilor cu rezultate foarte bune în 2013 sau a foştilor sportivi care au scris istorie pentru sportul oneştean. Evenimentul a fost organizat de CSM Oneşti, cu sprijinul autorităţilor locale şi în parteneriat cu TVR 2, fiind deschis de discursul fostului director al clubului de pe Trotuş, Gheorghe Grunzu, care, la vârsta de 90 de ani, a impresionat întreaga asistenţă prin prezenţa sa.
Invitat de onoare la această festivitate a fost regina gimnasticii mondiale, Nadia Comăneci, care, cu acest prilej, a primit titlul de preşedinte de onoare al clubului unde s-a lansat în sportul de performanţă. Ingrid Istrate, directorul CSM Oneşti, i-a înmânat Nadiei o plachetă aniversară în semn de apreciere pentru prodigioasa carieră. Premii speciale au primit şi alţi foşti mari campioni ai Oneştiului, printre care fostul luptător Vasile Puşcaşu, fosta canotoare Florica Lavric (cei doi au primit din partea autorităţilor locale titlul de “Cetăţean de Onoare”), Luminiţa Milea, Anca Grigoraş, Georgeta Gabor, Gheorghe Maftei sau Radu Gelu.
La gala oneşteană au fost prezente numeroase personalităţi din lumea sportului: Ilie Năstase, fostele atlete Gabriela Szabo şi Doina Melinte, fostele gimnaste Andreea Răducan, Monica Roşu sau Simona Amânar, reprezentantul COSR, Violeta Beclea Szekely, ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, preşedintele FR Haltere, Nicu Vlad, preşedintele FR Gimnastică, Adrian Stoica. Dintre oficialităţile locale, au fost prezenţi primarul municipiului Oneşti, Laurenţiu Neghină şi preşedintele Consiliului Judeţean, Dragoş Adrian Benea.
Cea mai bună atletă a clubului în anul 2013 a fost desemnată Mirela Lavric, campioană mondială şi europeană de tineret la 800 de metri şi multiplă medaliată la competiţii interne şi internaţionale. Cea mai bună antrenoare a anului a fost Viorica Pintilie, tehnicianul care a pregătit-o pe Lavric.
Cu această ocazie, nu au fost uitaţi nici reprezentaţii mass-media care au scris sau comentat de-a lungul timpului despre performanţele sportivilor oneşteni. Directorul de marketing al revistei “Sport Revolution”, Ion Stănici a înmânat directorului CSM Oneşti o plachetă în semn de recunoaştere şi apreciere a valorii clubului moldav. De asemenea, oficialul SR a fost la rândul său premiat. În cadrul ceremoniei a fost premiat şi fostul mare om de radio şi televiziune, Cristian Ţopescu. Conducerea CSM Oneşti i-a oferit lui Ţopescu o diplomă de excelenţă, înmânată de Nadia Comăneci.
Momentele de spectacol au fost asigurate de componenţii lotului naţional de gimnastică aerobică, excelent coordonaţi de antrenoarea Marcela Fumea. Aceştia au oferit o demonstraţie gustată din plin de oaspeţii de seamnă prezenţi la festivitate.
“A fost o sală plină cu un public călduros şi un spectacol grandios. Comunitatea oneşteană a înţeles importanţa acestui eveniment, care s-a bucurat de prezenţa foştilor sau actualilor mari sportivi ce au adus glorie acestui club. Totul a fost organizat cu bun gust, pentru mine fiind o reală plăcere să fiu prezent la această festivitate”, a declarat Ion Stănici.
De la ceremonie nu a lipsit Dorin Arădăvoaicei, consilierul de imagine al CSM Oneşti şi senior editor al revistei “Sport Revolution”, care a fost premiat şi, la rândul său, a premiat alţi foşti sau actuali sportivi.
Ceremonia a fost prezentată de Alina Alexoi şi transmisă în direct de TVR 2.
FOTO: Răzvan Păsărică.
2 Comments
Anonimul Curajos
22/11/2013 at 4:33 pmDaca nu venea Nadia nu aparea nici Banicioiu. E incredibil de tupeist gandacul asta de foto-ministru.
Romulus Dan Busnea
23/11/2013 at 8:47 pmMă bucur că am întâlnit-o pe Nadia, căreia i-am inmânat volumul meu ,,Povestea unui colț de rai Slănic-Moldova”, acolo unde cu ani în urmă, venea deseori în cantonament împreună cu întreaga echipă. Am fost chiar și colegi, o scurtă perioadă, fiind născuți în același an, respectiv 1961.
Felicitări Nadia pentru tot ceea ce ai făcut și faci pentru sportul românesc, pentru imaginea României în lume!
LA MULȚI ANI!
RDBusnea, publicist, Slănic-Moldova
P.S.În sensul celor de mai sus, duminică, 24 noiembrie, voi publica un articol în cotidianul online ,,Bacău Expres”.