Claudiu Keşeru a înscris de doua ori pe parcursul a șase minute, 53 şi 59, aducând victoria naționalei țării noastre în partida amicală cu Danemarca, ultima din acest an. Întâlnire în care au fost folosiți de la început șapte jucători noi față de cea împotriva Irlandei de Nord, din urmă cu patru zile. Acest succes îi aduce antrenorului Anghel Iordănescu prima izbândă în disputele cu Morten Olsen, atât ca jucător, cât și ca tehnician.
După o repriză echilibrată, în care s-au consemnat două ocazii de fiecare parte, ratate de Kvist și Papp, au urmat 45+3 minute dominate de echipa României. Fără “mingicarul” Sânmărtean, înlocuit de Popa şi Enache, de Chipciu, atacurile formației gazdă s-au înmulțit. În afara reușitelor lui Keşeru, am mai consemnat ratările lui Maxim si Prepeliță, acesta din urmă, de două ori. De reținut debutul lui Bicfalvi, cartonașul galben primit de Papp, intrările în repriza secundă ale lui Moți, Luchin și Pintilii.
O victorie care propulsează echipa României pe locul 20 în ierarhia mondială, la capătul unui nou meci bun, sub bagheta lui Anghel Iordănescu, împotriva liderei grupei I a preliminariilor pentru EURO 2016.
FOTO: Răzvan Păsărică.