Perechea Daniela Dodean-Elizabeta Samara a reuşit o performanţă incredibilă la Campionatele Europene de tenis de masă din Danemarca (Herning), obţinând aurul în proba de dublu feminin.
Delegaţia României se întoarce din Danemarca cu două medalii extrem de preţioase: aur la dublu feminin cucerit de perechea Daniela Dodean / Elizabeta Samara şi bronz obţinut la simplu masculin de Adrian Crişan. În acest sport, în prezent, avem trei vârfuri de generaţii: Andrei Filimon, Daniela Dodean / Elizabeta Samara şi Bernadette Szocs… Şi o veste extraordinară este că la acest minunat sport vine cineva din urmă!
„Gemenele“ tenisului de masă, campioane europene
Fetele noastre au pus această extraordinară victorie pe seama norocului şi a unui miracol. Sunt prea modeste! Ceea ce au realizat ele înseamnă zeci de ore de antrenamente, muncă şi oboseală. Daniela Dodean şi Elizabeta Samara sunt campioane europene în proba de dublu feminin. În ultimul act al probei, fetele noastre au întâlnit perechea formată din Georgina Pota şi Krisztina Toth din Ungaria. Româncele le‑au învins în finală pe maghiare cu scorul 4-3 (7:11, 8:11, 9:11, 11:7, 11:7, 21:19, 11:5). Adversarele noastre au intrat mai repede în meci şi au reuşit să ducă scorul la 3:0 pentru ele. Începând cu setul al patrulea, Dana şi Eliza au început încet-încet să îşi impună jocul şi au recuperat set după set. Punctul culminant al finalei a fost setul al şaselea, pe care fetele antrenate de Viorel Filimon au reuşit să-l câştige cu scorul de 21-19, egalând situaţia la seturi. Setul decisiv a fost condus în totalitate de Daniela şi Eliza care au câştigat cu scorul de 11-5.
Fetele au declarat că la 3-0 nu mai era nimic de pierdut şi că au dat tot ce a fost mai bun din ele. Au primit înjurături în timpul meciului de la unguroaice, dar acestea s-au dovedit a fi fair-play la finalul meciului. Eliza a spus, dezamăgită, că îi pare rău că nu a reuşit să obţină o medalie şi la proba de simplu.
Titlul cucerit de reprezentantele noastre în Danemarca este al doilea din cariera lor. În 2009, la Stuttgart, Dodean şi Samara au cucerit titlul european, în 2010, la Ostrava, au câştigat medalia de bronz, iar anul trecut la Gdansk/Sopot au ieşit vicecampioane europene. Chiar dacă, de ani buni, chinezii domină competiţia aceasta, România se află printre primele opt naţiuni cele mai bune la tenis de masă. „Raportul cantitate – calitate este net în favoarea calităţii la tenisul de masă din România“, a declarat Beatrice Romanescu, purtătorul de cuvânt al FRTM.
Adrian Crişan a spart gheaţa după 52 de ani
Adrian Crişan a adus României cea de-a doua medalie la ediţia din acest an a Campionatelor Europene de Tenis de Masă. Medalia cucerită de Adi este a doua la simplu masculin din întreaga istorie a tenisului de masă românesc. Ultima medalie câştigată de sportivii români în această probă datează din anul 1960, când Radu Negulescu a câştigat medalia de argint la Campionatele Europene de la Zagreb.
În semifinalele probei de simplu masculin, Adrian Crişan l-a întâlnit pe favoritul numărul 1 al întrecerii, germanul Timo Boll, în faţa căruia a fost nevoit să se recunoască învins cu scorul de 1:4. În sferturile de finală, Adi îl învinsese pe Joao Monteiro din Portugalia cu scorul de 4:0.
Adrian a declarat că prefera să câştige acum în faţa neamţului Timo Boll decât la Jocurile Olimpice. Ar fi fost o victorie mult mai valoroasă.
Câştigătorii din Danemarca sunt: Timo Boll (Germania) – simplu masculin, Viktoria Pavlovich (Belarus) – simplu feminin, Robert Gardos / Daniel Habesohn (Austria) – dublu masculin şi fetele noastre Daniela Dodean / Elizabeta Samara la dublu feminin.
Antrenorul campioanelor, Viorel Filimon, a declarat: „Nu s-a schimbat nimic din punct de vedere tactic. A fost tactica normală după 3-0, când nu am avut nimic de pierdut, abia atunci am jucat. Mingea, fiind rotundă, trece de pe o parte pe alta. Unguroaicele au greşit, dar şi noi le-am dat trei puncte“.
Samara, Dodean şi Crişan sunt cunoscuţi drept jucători de atac. În arena din Herning însă, curenţii de aer din sală făceau ca mingea să le permită adversarilor să beneficieze de timpul necesar pentru a-şi pregăti lovitura. „Vântul care se forma acolo amortiza forţa loviturilor trimise de ai noştri. Mingea se oprea în faţa adversarului“, a declarat Filimon.
Eliza Samara: „Îmi pare rău că nu am luat nicio medalie la simplu, voiam să iau medalie… Aurul de la europene a fost luat cu noroc…“ Pentru aurul câştigat, Samara şi Dodean vor primi din partea statului român 70 de milioane de lei vechi. „Cam puţin faţă de sportivii din alte ţări. Ăştia sunt banii, asta e, în alte ţări e mai puternică Liga. Totuşi, nu mi-aş dori să joc pentru altă ţară, nu mi-ar conveni să-mi cânte alt imn“, spune Eliza.
Adrian Crişan: „Nu am realizat ce medalie am luat decât după ce am pierdut meciul cu Boll. Cât despre el, l-am văzut mai relaxat ca la Olimpiadă, dar pregătit. A jucat altfel, a avut altă tactică. Eu am jucat la 60-70% din capacitatea mea. Este amuzant că scorul direct dintre mine şi Timo Boll este la egalitate: 15-15! Data viitoare va fi victoria mea!“
Daniela Dodean: „Toată lumea îmi spune că eu sunt cea optimistă din echipă. Ce e drept, în tenisul de masă trebuie să speri întotdeauna, se pot întâmpla multe, chiar şi de la 3-0, după cum s-a văzut“.
Cristinel Romanescu spune că FRTM primeşte de patru ani acelaşi buget de la stat, 300.000 de euro, în contextul în care alte discipline sunt mult mai bine remunerate. „Abia reuşim să împărţim la toate eşaloanele şi la competiţiile internaţionale şi interne“, zice Romanescu.
Andrei Filimon crede că românii nu se pot antrena în China nici măcar câteva zile pentru a-şi arunca privirea asupra tehnicii ochilor oblici. E nevoie de bani de care FRTM nu dispune pentru a-i trimite pe jucători acolo. „În plus, ei evoluează cu nişte palete pe care noi nu putem să le găsim niciodată“, explică Andrei Filimon.
Aproape să împlinească 18 ani, Bernadette Szocs declară că îşi doreşte să joace la o echipă din străinătate, dar să rămână în lotul României. „Vreau la un club din străinătate, e altă pregătire acolo, dar să rămân să joc pentru ţara mea“, declara Berni.
Federaţia Română de Tenis de Masă este o federaţie cu tradiţie şi iată că aici vine cineva din urmă: fetiţe de 10‑12 ani sunt deja selecţionate în echipele lumii. „În România există antrenori extrem de pricepuţi şi prost plătiţi“, declară Beatrice Romanescu, PR şi director de marketing de la FRTM.
Cât despre planurile de viitor ale campionilor noştri, Adi abia aşteaptă să ajungă la Rio în 2016 şi să facă treabă şi mai bună la Europene. Fetele se tem de China, de această maşinărie de tenis de masă şi speră să nu le întâlnească până în semifinale. Care e secretul chinezoaicelor? Nu este niciun secret, ci doar sumele colosale pe care statul le investeşte în acest sport şi faptul că în China sunt sute de jucători care nu au voie să greşească, altfel li se ia locul imediat.
Echipa Sport Revolution îi felicită pe campionii noştri pentru eforturile depuse şi antrenamentele fără de care aceste medalii nu ar mai exista! Bravo!
Radu Negulescu, un sportiv de excepţie
Radu Negulescu a fost unul dintre cei mai mari jucători de tenis de masă din România.
A plecat în Germania în anii de glorie ai comunismului, plecare pe care o consideră ca o trădare de ţară, pe care nu şi-o va ierta niciodată. Totodată, a dovedit talent în sport, fiind la fel de bun fotbalist dar şi jucător de tenis de masă, însă nici cartea nu a fost lăsată la o parte. Radu Negulescu avea să se remarce în ambele activităţi, ca student şi sportiv de performanţă.
Palmares:
- de cinci ori campion naţional de juniori
- câştigător al Criteriului European al juniorilor (Constanţa, 1959)
- vicecampion european, în 1960 (considerată cea mai bună performanţă individuală a sa)
- campion balcanic în 1964, în proba de dublu băieţi (cu Dorin Giurgiucă)
- campion balcanic în 1966 în proba de dublu mixt (cu Carmen Crişan)
- campion balcanic în proba de dublu băieţi (cu A. Rethi)
- de 5 ori câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu CSM Cluj – în 1961, 1964, 1965, 1966, 1967 şi în 1963 locul II
- campion naţional cu echipa CSM – de 11 ori (1959-1969)
- campion naţional de seniori în proba de simplu în 1959, 1961, 1962, 1964, 1966, 1967
- campion naţional în proba de dublu băieţi, în 1961, 1962, 1963 şi 1964 (cu Adalbert Rethi); 1967 şi 1968 (cu Dorin Giurgiucă)
- campion naţional în proba de dublu mixt în 1964 (cu Maria Alexandru)
- în mai mulţi ani, în primii 10 sportivi ai regiunii Cluj
- maestru emerit al sportului – 2001
Leave a Reply