Întrecerile continentale de la Budapesta au programat vineri seara finalele la trei probe pe echipe ale cadeților. La spadă băieți a câștigat teamul țării gazdă, 45-26 cu Italia, bronzul revenind Rusiei, după 45-34 cu Spania. România, cu Ioan Constantinescu, Adrian Dabija, Antonio Popescu și Andrei Epurescu s-a clasat pe locul 10. A pierdut cu Spania, 44-45, a învins Ucraina cu 45-42, iar în meciul pentru locurile 9-10 a pierdut cu Polonia, 41-45. Rusia s-a impus la sabie fete, 45-34 cu Italia, iar Franța la floretă băieți, același scor, cu Germania. Astăzi vor avea loc ultimele finale pe echipe, la sabie băieți, spadă și floretă fete. Duminică va începe concursul juniorilor, cu competiția individuală a floretiștilor și sabrerelor.
Leave a Reply