Americanii Bob şi Mike Bryan au câştigat duminică, la Cincinnati, al 99-lea lor titlu la dublu din carieră. De această dată, fraţii Bryan au învins în finala de dublu a turneului Premier 5 dublul Vasek Pospisil (Canada) / Jack Sock (SUA), scor 6-3, 6-2.
Totodată, aceasta a fost cea de-a 150-a finală jucată în turneele de dublu de cei doi fraţi gemeni.
Printre adversarii de anul acesta de la Cincinnati ai câştigătorilor turneului s-a numărat şi dublul româno-olandez Horia Tecău / Jean-Julien Rojer, care a fost învins de americani în sferturile de finală.
Foto: www.livetennisguide.com