Simona Halep a urcat pe locul 18 în clasamentul WTA, cel mai bun loc ocupat de ea în întreaga carieră.
Deși nu a mai participat la niciun turneu după eliminarea de la US Open, Halep a profitat de pasul greșit făcut de Kirsten Flipkens la turneul de la Quebec. Belgianca avea de apărat punctele câștigate anul trecut, însă a fost eliminată din primul tur de Polona Hercog, astfel că a căzut nu mai puțin de șase poziții în ierarhia mondială, de pe 14 pe 20.
Sorana Cîrstea și Alexandra Cadanțu se mențin pe locul 22, respectiv 71, iar Monica Niculescu a coborât o poziție până pe 43. Cea mai spectaculoasă schimbare de poziție a unei românce în clasamentul WTA a fost cea a Irinei Begu, însă, din păcate, nu într-un sens bun. Românca a coborât nu mai puțin de 37 de locuri, de pe 81 pe 118.
În ierarhia masculină, lucrurile nu sunt tocmai roz. Singurul român din top 100, Victor Hănescu, a căzut 11 poziții și se află în acest moment pe 63, iar Adrian Ungur și Marius Copil nu au făcut niciun pas înainte, cei doi clasându-se pe 117, respectiv 129.
FOTO: Peter Staples/usopen.org
Leave a Reply