Sâmbătă (5 iulie), Clubul Sportiv Municipal Bucureşti şi-a prezentat noua echipă de handbal feminin “de cinci stele”, în care se regăsesc campioane mondiale, europene, medaliate olimpice şi câştigătoare de cupe europene. În această formulă, cu sportive obişnuite cu treptele podiumurilor, oficialii clubului sunt de părere că CSM Bucureşti va avea un cuvânt greu de spus în Liga Naţională şi, de ce nu, chiar şi în Europa.
Conform declaraţiilor preşedintelui CSM-ului, Constantin Căliman, această construcţie a echipei a început încă din iarna anului 2013.
“Am muncit din greu, dar am reuşit. Aveţi în faţă o echipă valoroasă, poate cea mai tare din campionatul nostru. Fără îndoială, vrem titlul, chiar dacă va trebui să ne batem cu Baia Mare şi cu Corona Braşov. Cine să ne stea în cale, mai ales că astăzi (n.r. sâmbătă – 5 iulie) am semnat un contract pe doi ani şi cu Jakob Vestergaard, cel care va fi Directorul Tehnic a tot ceea ce înseamnă handbal în clubul nostru. Avem reţeta perfectă şi vrem ca în anul 2017 să jucăm Final Four-ul Ligii Campionilor în România, în noua sală care se va construi în Bucureşti”, a declarat presedintele CSM Bucureşti, Constantin Căliman.
În cadrul conferinţei de presă, preşedintele secţiei de handbal, Bogdan Vasiliu, a prezentat lotul echipei feminine (foto jos) a CSM-ului.
Daniela Binescu, Adriana Stoian, Alina Iordache, Maria Cristina Nan, Marinela Gherman, Elena Magdalena Nicula, surorile Predoi – Georgiana Cristina si Andreia Madalina, Iulia Curea, Talida Tolnai, Cristina Varzaru, Patricia Vizitiu si Oana Manea (jucătoare autohtone), Iryna Glibko si Iulya Zaremba (ambele din Ucraina), Carmen Martin Berenguer (din Spania), Ekaterina Vetkova (din Rusia), Linnea Torstenson (din Suedia) şi Fernanda Da Silva, Mayssa Pessoa, Deonise Cavaleiro şi Ana Paula Rodrigues (toate patru din Brazilia).
Bucharest Trophy – Ediţia I
Pe lângă prezentarea obiectivelor propuse şi a lotului cu care se va încerca îndeplinirea acestora, oficialii clubului sportiv bucureştean au anunţat că, în perioada 21-24 august, Sala Polivalentă va găzdui Bucharest Trophy – Ediţia I, o competitie care va alinia câteva echipe redutabile ale campionatelor ţărilor europene: Buducnost (Muntenegru), HC Astrakhanochka, Rostov Don (ambele din Rusia), BBM Bietighem (Germania), Muratpasa Bekediyesi (Turcia) si, fireşte, CSM Bucureşti. Totul, spre bucuria iubitorilor acestui sport.
* Mai multe detalii cu privire la performanţele actualelor jucătoare de handbal ale Clubului Sportiv Municipal Bucureşti puteţi afla accesând site-ul oficial al clubului.
sursa foto: Iulia Drăghici