Echipa de handbal feminin a țării noastre a pierdut prima dintre cele trei confruntări de șoc din grupa D a Mondialelor din Danemarca, 18-26 (12-13), cu naționala Spaniei. Pe care o învinsese în ultimele în trei partide oficiale. În aceeași grupă, Rusia a câștigat din nou, 45-18 (22-7) cu Puerto Rico și ocupă primul loc, cu punctaj maxim, urmată de România, Spania și Norvegia, 4 care a făcut scor cu modesta Kazahstan, 40-19 (20-10). După o zi de pauză, fetele antrenate de Tomas Ryde și Costică Buceschi vor întâlni Norvegia.
În prima repriză româncele au condus de două ori la trei goluri diferență, 11-8 și 12-9, dar în partea a doua au fost de nerecunoscut. Timp de 14 minute n-au reușit să înscrie niciun gol, permițând handbalistelor lui Jorge Guenas de la Calarza să se distanțeze la șase lungimi, 21-15. Golul înscris de Buceschi avea să fie urmat de alte două ale ibericelor, care au modificat tabela de marcaj la 23-16! Pe fondul unor greșeli în serie ale apărării adverse, Spania a dus scorul la 26-18. Fosta jucătoare a Rulmentului Brașov, Alejandra Carbal Barbosa, autoare a 6 goluri, a fost declarată MVP-ul partidei, deși Pena a înscris cu unul mai mult. A contat evoluția de ansamblu mai bună. Din formația României am reținut parțial evoluția Cristinei Neagu, 6, Au mai marcat Melinda Geiger, 3, Eliza Buceschi, 3,Valentina Ardean-Elisei, 2, Oana Manea, 2, și Adriana Nechita, 2.
Leave a Reply