După calificarea echipei masculine Minaur Baia Mare în grupele Ligii Campionilor și fetele de la HCM au ajuns în această fază, după ce au câștigat duminică turneul preliminar pe care l-au organizat. Elevele noilor antrenori Aurelian Roșca și Ioan Băban promovează pentru al treia oară consecutiv în grupele principalei competiții europene intercluburi. Iar Baia Mare devine al doilea oraș, după Skopje, cu două echipe în Liga Campionilor.
Meciul cu Team Esjberg din Danemarca a fost o formalitate pentru vicecampioana României, care s-a impus cu 32-21, după ce la pauză diferența era de numai șase goluri. Ardean-Elisei. 9, a fost principala marcatoare, urmată de Geiger, 6, Abbingh, 5, Nechita, 3, Jezic, 3, Perianu, 2, Pineau, 1, Szucs, 1, Tănăsie 1 și Tătar, 1. Potarul Ionica Munteanu, care a jucat de data asta tot meciul, a avut 19 intervenții reușite.
HCM Baia Mare va evolua în grupa D, alături de Larvik HK-Norvegia, HK Rostov pe Don, Rusia și Krim Mercator Ljubljana, Slovenia, pe care o va întâlni în primul meci, pe terenul acesteia, la 16 octombrie. CSM București, calificată direct, va juca în grupa A, împreună cu Buducnost Podgorica-Muntenegru, IK Savehof-Danemarca și MKS Selgros Lublin-Polonia. Partida de debut va avea loc la București, cu formația poloneză, tot în ziua de 16 octombrie.
Băieții de la Minaur vor începe mai devreme, duminica viitoare, în deplasare, la Akjern Haadbold-Danemarca. Din aceeași grupă D mai fac parte Metalurg Skopje-Macedonia, Motor Zaporojie, Ucraina, Kadetten Schaffhausen-Elveția și Elverun Handball Herrer, Norvegia.
Foto: http://www.digisport.ro
Leave a Reply