Finala Campionatului Național de hochei pe gheață se dovedește a fi mai echilibrată ca niciodată! După primele patru meciuri (se dispută după sistemul cel mai bun din șapte partide), HSC Miercurea Ciuc și Corona Brașov au reușit să obțină câte două victorii. Cea mai recentă partidă a avut loc vineri, la Miercurea Ciuc, când cei de la Corona au câștigat în prelungiri.
Zsombor Antal a deschis rapid scorul pentru brașoveni (3). Corona a arătat bine în defensivă, dar ciucanii au forțat egalarea. Au reușit-o grație lui Goga (34). Corona a trecut în avantaj prin golul lui Dornic (48), după care Miercurea Ciuc a echilibrat din nou situația pe tabelă, prin Mihaly. În prelungiri, slovacul Dornic a adus victoria Coronei.
Următorul meci va avea loc luni, la Brașov, de la 19:00, iar peste două zile, cele două formații se vor întâlni la Miercurea Ciuc.
FOTO: prosport.ro