Dintre cei trei înotători români care au concurat joi dimineață în seriile probei de 100 metri liber a Europenelor de la Berlin doar Marius Radu a obținut timpul necesar prezenței în semifinalele programate a doua zi seara. A participat și Bianca Răduță la 100 fluture, dar n-a reușit calificarea.
Marius Radu a fost repartizat în seria a patra, pe care a câștigat-o, cu 49,28 secunde, timp ce reprezintă realizarea baremului pentru Mondialele din 2015, de la Kazan. Alin Coste a încheiat pe locul 5 seria a doua, cu 50,75, iar Norbert Trandafir, cotat cu șanse la accederea în semifinale, a avut o prestație modestă în seria a șaptea. Timpul realizat, 50,54, la plasat pe ultimul loc, 9. Ambii nu au intrat în primii 16, care vor evolua în cele două serii semifinale.
Bianca Răduță, care nu emitea pretenții la calificarea în penultimul act la 100 fluture, a concurat într-o serie de numai trei înotătoare, cu cote mici. Timpul de 1:04,60 a fost departe de cele obținute în seriile cu adversare mult mai valoroase.
sursa foto: sportclasic.ro
Leave a Reply