Echipa naţională de hochei a Rusiei a fost eliminată în sferturile Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci. Elevii lui Zinetula Bilyaletdinov au cedat în această după-amiază, pe arena Bolshoy Ice Dome, în faţa Finlandei, scor 1-3.
Ruşii au fost primii care au ridicat publicul în picioare, graţie reuşitei lui Ilya Kovalchuk, când echipa era în superioritate numerică, dar Finlanda a răspuns rapid. Juhamatti Aaltonen şi Teemu Selanne au fost cei care au făcut 2-1 pe tabelă, la finalul primelor 20 de minute. În repriza secundă, pentru finlandezi a marcat Mikael Granlund, iar din acel moment, Rusia nu a mai putut să revină. Mai mult decât atât, portarul de bază al finalndezilor, Tuuka Raask, a apărat 37 din cele 38 de şuturi pe poartă.
Înfrângerea de la Soci îi opreşte pe ruşi în semifinalele Jocurilor Olimpice, la fel cum s-a întâmplat şi la Vancouver, în 2010.
Partida de astăzi a fost o reeditare a semifinalei Campionatului Mondial din 2012. Atunci, Rusia s-a impus cu 6-2 în faţa finlandezilor. De altfel, meciul de la Soci a fost cel de-al 23-lea din istoria confruntărilor dintre Rusia şi Finlanda, contorizând Jocurile Olimpice şi Campionatele Mondiale. Ambele echipe au câte 10 victorii în timpul regulamentar de joc, Finlanda a triumfat de două ori în prelungiri, iar o singură partidă s-a teminat la egalitate, în grupa D a Mondialului din 1998.
În semifinalele Jocurilor Olimpice de la Soci, Finlanda va întâlni Suedia, echipă în compania căreia a mai jucat de trei ori la Jocurile Olimpice. Cu toate acestea, singura victorie a finlandezilor în faţa vecinilor lor datează din 1998, când triumfau în sferturi la Nagano. În finala din 2006, de la Torino şi în grupele de la Vancouver, din 2010, s-au impus suedezii.
FOTO: Getty Images
Leave a Reply